Ioan-Iovitz Popescu, fizician și lingvist român

Ioan-Iovitz Popescu (n. 1 octombrie 1932, Burila Mare, jud. Mehedinți – d. 22 decembrie 2023) a fost un fizician și lingvist român, profesor emerit la Facultatea de Fizică a Universității din București și membru titular al Academiei Române (din 1990).

Specializat în descărcări electrice în gaze și fizica plasmei, Popescu s-a remarcat prin cercetări inovatoare în spectroscopia laser și prin contribuțiile la dezvoltarea conceptului de laser cu raze gamma, în colaborare cu Carl B. Collins și Silviu Olariu. Împreună cu soția sa, Denisa-Georgeta Popescu, a publicat numeroase studii despre spectroscopia optogalvanică.

Mai multe detalii

Ioan-Iovitz Popescu celebrated in 2012, on his 80th birthday, in the Aula Magna of the Faculty of Physics, University of Bucharest, 077125 Magurele, Romania

Flaviu stokker – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Iipopescu.jpg
• Creată: 10 octombrie 2012
• Încărcată: 29 martie 2017

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan-Iovitz_Popescu#/media/Fișier:Iipopescu.jpg

Din 2006, s-a orientat și către lingvistica cantitativă, colaborând cu Gabriel Altmann și deschizând noi direcții de cercetare interdisciplinară.

Formare și carieră

• Absolvent al Facultății de Matematică și Fizică, Universitatea din București (1955).
• Doctor în fizică (1961), cu o teză despre descărcările luminiscente, coordonată de Eugen Bădărău.
• Între 1960–1972 a condus Laboratorul de Fizica Plasmei al Institutului de Fizică din București.
• A efectuat stagii de cercetare la Universitatea din Kiel (1967–1969) și a colaborat cu Universitatea din Texas, Dallas (din 1970).
• Profesor titular (din 1972) și decan al Facultății de Fizică (1972–1977).
• Rector al Universității din București (1981–1989).
• Președinte al Secției de Științe Fizice a Academiei Române (1990–1992).

În 1982 a propus o teorie originală despre eter, conceput ca o formă fundamentală a materiei, alcătuită din particule extrem de mici, denumite „etheroni”.

Premii și distincții

• Premiul Ministerului Educației Naționale pentru Fizică (1961)
• Premiul „Constantin Miculescu” al Academiei Române (1966)
• Ordinul „Meritul Științific”, clasa a II-a (1981)
• Cetățean de onoare al județului Mehedinți (1997)
• Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova (1998)
• Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (2000)
• Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate științifică (2009)
• Premiul „Grigore Moisil” pentru științe exacte (2012).

Printre lucrările sale cele mai influente se numără studiul asupra efectelor cuantice ale fluxurilor electromagnetice, scris împreună cu Silviu Olariu. A publicat manuale și cursuri universitare, între care Optică geometrică (1988), tradus ulterior în engleză și disponibil online gratuit.

Alte contribuții notabile:

• Emisie accelerată de raze gamma din izomerul de 31 de ani al 178Hf
• Excitarea și ionizarea multifotonică a cesiului atomic cu laser
• Studii de frecvență a cuvintelor (lingvistică cantitativă).

În 2020, și-a publicat autobiografia sub egida Academiei Române.