Ioan Flueraș, lider sindical român din Arad, de meserie rotar

Ioan Flueraș (n. 2 noiembrie 1882, Chereluș, județul Arad – d. 7 iunie 1953, Gherla, județul Cluj) a fost un important lider social-democrat, vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1918, deputat și publicist. Flueraș a fost persecutat politic de regimul comunist, sfârșind asasinat în închisoarea din Gherla.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Fluera%C8%99#/media/Fi%C8%99ier:Flueras.jpg

Ioan Flueraș s-a născut într-o familie modestă de țărani. Învățătura elementară i-a fost oferită de tatăl său, iar primele patru clase le-a urmat la școala confesională din satul natal. Lipsa de resurse a familiei l-a împiedicat să continue studiile, fiind astfel ucenicit la un atelier de rotărie în Pâncota, județul Arad. În 1901, și-a susținut examenul de calfă și a început să lucreze într-un atelier din Arad.

În același an, Flueraș a aderat la Partidul Social Democrat (P.S.D.), unde a devenit un militant activ. A colaborat cu publicații muncitorești și cu ziarul „Adevărul” din Budapesta, organ al P.S.D. din Ungaria. În 1905, a candidat la alegerile pentru parlamentul ungar, însă fără succes. Până în 1914, a deținut funcții importante în cadrul P.S.D. Ungaria, inclusiv pe cea de redactor responsabil al ziarului „Adevărul”, suspendat în anul 1914. În perioada Primului Război Mondial, Flueraș a fost mobilizat, lucrând în fabrica de avioane din Csepel, Budapesta.

În octombrie 1918, a lansat o nouă serie a ziarului „Adevărul”, susținând cauza națională a românilor. La sfârșitul aceluiași an, Flueraș a devenit membru al Consiliului Național Român Central, participând la tratativele cu delegația ungară și la conturarea Rezoluției Unirii de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, unde a fost ales vicepreședinte.

După Unire, Flueraș a continuat să joace un rol activ în mișcarea muncitorească. Între 1921 și 1926, a fost redactor responsabil al gazetei „Tribuna socialistă” din Cluj. A făcut parte din delegația României la Conferința de Pace de la Paris în 1920 și a participat la conferințe internaționale ale muncii la Geneva și Londra, precum și la Congresul Internaționalei a II-a de la Moscova în 1929. Din 1922, s-a stabilit în București, unde a lucrat la Ministerul Muncii până în 1938. Între 1927 și 1932, a fost ales deputat în Parlamentul României.

În 1944, Flueraș a sprijinit reorganizarea P.S.D., refuzând colaborarea cu Partidul Comunist Român. În 1945, a refuzat postul de ministru al muncii, oferit de Petru Groza, pe motiv că guvernul era controlat de sovietici. Ulterior, a fost arestat pentru scurt timp pentru „răspândirea de manifeste interzise”. La Congresul P.S.D. din 1946, Flueraș s-a alăturat aripii independente a partidului, condusă de Titel Petrescu, și a refuzat colaborarea cu comuniștii. În 1948, a fost arestat de autoritățile comuniste și condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru „înaltă trădare”. Până în 1952, a fost închis la penitenciarul Jilava, după care a fost transferat la penitenciarul Gherla, unde a murit la 7 iunie 1953.

Bibliografie

• Roz, Alexandru. Ioan Flueraș, un lider social-democrat mort în închisorile comuniste, Anuarul Institutului de Istorie „Gh. Bariț”, Cluj-Napoca, 2003.

Bibliografie recomandată

• Radu, Sorin. Ion Flueraș: (1882–1953) : social-democrație și sindicalism, Editura Nemira, București, 2007, ISBN 978-973-569-948-2.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ioan_Fluera%C5%9F