Current track

Title

Artist


Investiții medicale majore derulate de Consiliul Județean Bacău la Spitalul Județean (Foto)

#Postat de on octombrie 27, 2022

Câteva investiții medicale majore derulate de Consiliul Județean Bacău la Spitalul Județean de Urgență Bacău au fost inaugurate astăzi și prezentate ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Alături de ministrul Rafila s-au mai aflat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea – europarlamentar PSD, senator Bianca Purcărin, Lucian Bogdănel – prefectul județului Bacău și președintele ANDIS – Adrian Popa.

Este vorba despre inaugurarea uneia dintre cele mai moderne platforme din țară, destinată operațiunilor de aterizare/decolare pentru elicopterele SMURD și punerea în funcțiune a celui de-al doilea accelerator din cadrul Secției de Radioterapie.

Heliportul Spitalului Județean de Urgență Bacău, reprezintă un obiectiv extrem de important, parte a proiectului integrat ce a mai inclus lucrări de modernizare, extindere și dotare a infrastructurii Unității de Primiri Urgențe. Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproximativ 3,6 milioane de euro.

Totodată, Secția de Radioterapie beneficiază, începând de astăzi, de cel de-al doilea accelerator de particule, proiect ce a venit în completarea celui finalizat în 2017 – extindere și modernizare Secție de Radioterapie.

„Astfel, capacitatea de tratare a pacienților cu afecțiuni oncologice se dublează și crește adresabilitatea către această secție și pentru persoanele afectate de nemiloasa boală, din zonele limitrofe județului Bacău, efectul direct fiind administrarea unui tratament curatoriu de mai scurtă durată mult mai eficient și cu aplicare țintită într-un timp mai scurt. Valoarea lucrărilor, de peste 4,8 milioane euro a fost suportată exclusiv de Consiliul Județean Bacău.

De asemenea, am prezentat și lucrările efectuate și finalizate de la clădirea fostului Spital Municipal, respectiv parterul unde a fost amenajată Unitatea de Primiri Urgențe pentru Covid, unde Consiliul Județean a investit aproape 8 milioane de lei în execuție, urmează dotarea spațiului deja comandat și finanțat exclusiv de către C.J. în valoare de, 4,8 milioane lei.

Aceste investiții, într-o clădire aparținând municipalității, vor avea o finalitate pentru pacient doar în condițiile în care municipalitatea va înțelege că sănătatea oamenilor este mai presus de orice interes de grup sau politicianist.

Finalizarea celor trei obiective reprezintă o dovadă certă a faptului că sănătatea e o prioritate pentru echipa PSD Bacău, prin dezvoltarea infrastructurii de sănătate de la nivelul SJU, cât și la nivel de județ”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *