Current track

Title

Artist


Investiții de zeci de milioane de euro pentru alimentarea cu apă a municipiului Bacău (Foto)

#Postat de on octombrie 1, 2021

Un proiect complex, de 7,5 milioane euro, prin care au fost reabilitate și 93 de puțuri de captare a apei, ca soluție alternativă de alimentare cu apă pentru municipiul Bacău, este aproape de finalizare.

De asemenea, Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) va desemna în a doua parte a lunii octombrie un câștigător pentru modernizarea tronsonului Stejaru – Bacău (23 km) din aducțiunea ce vine de la Valea Uzului, sector de conductă nereabilitat de cel puțin 30 de ani.

Anunțul a fost făcut vineri de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIB, la semnarea unuia dintre contractele de furnizare în valoare de 3 milioane euro.

Contractul va aduce în patrimoniul CRAB 20 de autospeciale și echipamente de ultimă generație, care vor contribui la sporirea capacităților de intervenție a operatorului în caz de avarii și reparații curente.

La semnarea documentului a participat Nina Chiper, directorul CRAB.

„Sunt două investiții de anvergură, totalizând o finanțare europeană de peste 40 milioane euro, ce vizează, cu predilecție, municipiul Bacău și locuitorii săi, care în ultimii ani, pe fondul avarilor repetate înregistrate în rețeaua de utilități, au fost privați de furnizarea apei în regim normal”, a declarat Valentin Ivancea.

De contractul de finanțare pe aplicația POIM vor beneficia 41 de unități-administrativ teritoriale din județ. Aplicația POIM înseamnă, pentru județul Bacău, o finanțare de peste 470 milioane euro, concretizată în 20 de contracte de execuție lucrări, 4 contracte de servicii și 3 contracte de furnizare.

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *