Investiții de 2,3 milioane de euro, la Colegiul Naţional „Petru Rareș”
#Postat de Liliana Mihaila on mai 26, 2021
Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava va beneficia de investiţii în valoare de circa 2,3 milioane de euro, realizate atât cu fonduri europene, cât şi cu bani de la bugetul municipiului reşedinţă de judeţ. Cu fonduri europene, va fi construit un nou corp de clădire, cu săli de clasă și laboratoare pentru gimnaziu. Primarul Ion Lungu a declarat că investiţia se ridică la 6,2 milioane de lei şi a fost aprobată deja la finanțare prin Programul Operațional Regional, iar ajutorul financiar nerambursabil depășește 5 milioane de lei.
Edilul a mai spus că, tot la Colegiul „Petru Rareş”, este în curs de execuție un centru de documentare și informare. Acest proiect costă 4,8 milioane și este finanțat din bugetul local. Centrul ar urma să fie dat în folosință pînă la 1 septembrie 2021.

Jurnal FM 