Current track

Title

Artist


Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui organizează Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice

#Postat de on septembrie 22, 2025

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui va organiza, între 26 și 27 septembrie 2025, Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Acta Moldovae Meridionalis”. La eveniment vor participa peste 100 de specialiști din domenii precum istorie, arheologie, numismatică, restaurare și pedagogie muzeală, care vor susține comunicări pe teme de cercetare din anul curent. Deschiderea oficială va fi realizată de prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul muzeului, iar sesiunile vor cuprinde prezentări din diverse domenii istorice și științifice.

În cadrul evenimentului, vor fi lansate mai multe lucrări, inclusiv volumul „Viorel Marian Butnariu, Documente numismatice pentru istoria Țării Moldovei. 1369-1867” și altele legate de patrimoniul muzeului. Vor fi vernisate și trei expoziții importante, incluzând teme precum istoria Jandarmeriei Române, cenzura militară din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, și o expoziție aniversară dedicată celor 50 de ani de activitate a muzeului.

Lucrările științifice vor fi susținute vineri, 26 septembrie 2023, între orele 15:00-19:00, și sâmbătă, 27 septembrie 2023, în intervalul 9:00-12:00.

Între 26 și 27 septembrie 2025, Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice
Între 26 și 27 septembrie 2025, Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice

Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui: „COMUNICAT – Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează în ziua de vineri, 26 septembrie 2025, în Sala „ARTA” a instituției de cultură, începând cu ora 10:00, deschiderea celei de-a XVIII-a ediții a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldovae Meridionalis”.

⚪Peste 100 de specialiști din România și din străinătate vor participa la evenimentul care se va desfășura pe parcursul a două zile. Istorici, cercetători, cadre didactice universitare, conservatori, restauratori, pedagogi muzeali, manageri și alți profesioniști vor susține comunicări pe diverse teme rezultat al cercetărilor pe care le-au întreprins pe parcursul anului.

⚪Deschiderea oficială va fi făcută de către prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Vor urma scurte alocuțiuni din partea oficialităților locale.

În cadrul festivității de deschidere vor fi susținute trei comunicări în plen. Astfel, prof. univ. dr. Nelu Zugravu, de la Centrul de Studii Clasice și Creștine, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași” va susține comunicarea cu tema: Criza Imperiului Roman din secolul al III-lea – o ficțiune istoriografică?. O altă comunicare va fi susținută de către prof. univ. dr. Ion Giurcă, Universitatea Hyperion București – Consecințe politice și militare ale cedării fără luptă a teritoriului revendicat de URSS. Cea de a treia comunicare, cu tema „80 de ani de la sfârșitul ostilităților celui de-Al Doilea Război Mondial. Evaluări istoriografice și geopolitice” va fi susținută de către prof. univ. dr. Petre Otu, Universitatea București, Președinte de onoare al Comisiei Române de Istorie Militară.

Programul sesiunii cuprinde, așa cum v-am obișnuit, lansări și prezentări de cărți.

⚪Primul volum lansat în cadrul acestei ediții, intitulat Viorel Marian Buțnariu, Documente numismatice pentru istoria Țării Moldovei. 1369-1867, seria Documente privind istoria românilor. Colecția Eudoxiu Hurmuzaki, Seria a 3-a. Volumul XI, Brăila, 2025, 729 p. va fi recenzat de către prof. dr. Sorin Langu, Colegiul Național „V. Alecsandri” Galați.

⚪Alături de acest volum vor fi prezentate și puse în circulație Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. XLV, 2024; revista semestrială a instituției, „File culturale vasluiene” numerele 9 și 10; catalogul „Comori ale trecutului. Colecțiile Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui”, volumul II, 2025 și broșura „Patrimoniul Muzeal Vasluian – Exponatul lunii”, Nr. 4/2025, Vaslui.

𝐸𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑎𝑛𝑡𝑒

Cu ocazia acestui eveniment, vor fi vernisate trei expoziții.

⚪Prima expoziție, găzduită în sala „Arta” a muzeului nostru, intitulată „Jandarmeria Română 1850-2020”, este rezultatul colaborării dintre Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Asociația Romilitaria și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui. Expoziția va fi deschisă vineri, 26 septembrie 2025, ora 12:30. Cei prezenți vor putea admira o serie de bunuri culturale de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, elemente de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918 – 2018”.

⚪A doua expoziție tematică, vernisată la ora 13:00, în sala „Multimedia” a instituției, intitulată Cenzura militară din România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (Colecția Gheorghe Vasiliu Bârlad) va fi prezentată de col (rtr.) Gheorghe Vasiliu, președintele Societății Filatelice „Tutova” Bârlad și dr. Mihai Cristian Șelaru, muzeograf în cadrul muzeului vasluian. Expoziția cuprinde o serie de cărți poștale care prezintă activitatea cenzurii militare din partea de nord-est a României, din provinciile istorice Moldova, Basarabia și Bucovina în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și urmărește evidențierea rolului cenzurii în timpul celei de a doua conflagrații a secolului al XX-lea, care avea drept scop, prevenirea expedierii prin poștă a unor știri sau zvonuri alarmiste și tendențioase, ori a unor informații secrete, iar pe de altă parte, în decelarea și monitorizarea stării de spirit a populației

⚪Cea de-a treia expoziție, va fi găzduită pe esplanada Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și vernisată vineri, 26 septembrie 2025, la ora 13:15. Intitulată „𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢-𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢” această expoziție se dorește a fi una aniversară care să marcheze o jumătate de secol de existență și contribuții semnificative în domeniul muzeal. Fiecare fotografie expusă surprinde un moment definitoriu – o reușită, o întâlnire, o inițiativă sau o poveste. Vă invităm să descoperiți această galerie de momente, să revedeți chipuri familiare, într-o celebrare a celor 50 de ani de activități dedicate comunității și valorilor care ne unesc.

Comunicările științifice

Comunicările științifice vor fi susținute vineri, 26 septembrie 2023, între orele 15:00 – 19:00, și sâmbătă, 27 septembrie 2023, în intervalul orar 9:00 – 12:00.

⚪Lucrările sesiunii se vor desfășura pe următoarele secții: Arheologie, Istorie Veche și Medievală în sala de ședințe a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui; secția Istorie Modernă și Contemporană, Personalități în Sala „Multimedia” a muzeului, Secția Numismatică și Medalistică în spațiul destinat Secției Istorie Modernă Contemporană a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Secția Etnografie și Artă populară, secția Pedagogie Muzeală și secția Artă Modernă și Contemporană românească își vor desfășura lucrările în Sala Etnografie și Artă populară din cadrul expoziției de bază a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, iar Secția Conservare – Restaurare în Sala Personalități din expoziția de bază a muzeului.

Vă așteptăm să ne fiți alături la acest moment important al activității noastre muzeale!”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *