Current track

Title

Artist


Intervenții ale Poliției Române

#Postat de on decembrie 24, 2023

Intervenții ale Poliției Române – în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.800 de fapte contravenționale și 512 permise de conducere au fost reținute.

La data de 23 decembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 443 de acțiuni și au intervenit la 3.237 de evenimente, dintre care 2.824 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 10 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.848 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.230.000 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 125 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 512 permise de conducere, dintre care 116 pentru viteză, 67 pentru alcool și 18 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 259 de certificate de înmatriculare.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/politie-ma%C8%99in%C4%83-vehicul-lumini-5614784/

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, peste 4.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost organizate 450 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.684 de autovehicule și legitimate 10.696 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.054 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 110 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

Articolul complet aici: https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/interventii-ale-politiei-romane1703410825

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *