Intervenție a pompierilor pentru lichidarea unui incendiu în orașul Dărmănești
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 22, 2024
Una dintre cele 49 de misiuni ale pompierilor militari băcăuani de la sfârșitul săptămânii o reprezintă intervenția de duminică, 21 ianuarie a.c., când un apel primit în dispeceratul ISU-SAJ, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei case din orașul Dărmănești, cartier Plopu.
De urgență, la locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Potrivit Isu Bacău, la sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul imobilului, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, fiind lichidat de pompierii militari în limitele găsite.
În urma acestuia, a ars construcția pe suprafața menționată anterior și s-au deteriorat bunuri materiale din interiorul acesteia.
Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este cenușa, jarul și scânteile de la sistemul de încălzire.
Pentru a evita producerea unor tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău reamintește o serie de recomandări specifice exploatării mijloacelor de încălzire:
-Asigură-te că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile de fum cel puţin o dată pe an. Taie crengile copacilor aflate deasupra sau în apropierea coşurilor de fum.
-Pune materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asigură izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere.
-Folosește doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire şi respectă întocmai instrucţiunile producătorului.
-Depozitează cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite, etc.
-Stinge întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.
De asemenea, recomandăm cetățenilor să instaleze detectoare de fum în locuință. Acestea vor declanșa alarma încă din stadiul incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea vieții și a bunurilor din locuință!
Jurnal FM 