Prefectul Adrian Bourceanu: județul Neamț se pregătește pentru alegeri!
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 24, 2025
Instituția Prefectului – Județul Neamț a organizat, în data de 24 aprilie 2025, o ședință dedicată pregătirilor pentru alegerile care urmează să aibă loc. Cu această ocazie, au fost stabilite măsuri concrete privind protecția secțiilor de votare, transportul materialelor electorale și instruirea personalului implicat în procesul electoral.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=122178516320285264&set=a.122107712960285264
La întâlnire au participat reprezentanți ai Biroului Electoral Județean Neamț, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Direcției Județene de Statistică și ai Autorității Electorale Permanente. În colaborare cu AEP, au fost stabilite sesiunile de instruire pentru președinții și locțiitorii secțiilor de votare.
Sesiunile se vor desfășura astfel:
– Luni, 28 aprilie 2025: • La Piatra Neamț, în Sala Calistrat Hogaș a Palatului Administrativ: – ora 09:00 pentru municipiul Piatra Neamț – ora 11:30 pentru unitățile administrativ-teritoriale arondate Judecătoriei Piatra Neamț (inclusiv comuna Români) • La Bicaz, la Casa de Cultură: – ora 15:00 pentru UAT-urile arondate Judecătoriei Bicaz
– Marți, 29 aprilie 2025: • La Roman, în Sala de spectacole a municipiului: – ora 10:00 pentru UAT-urile arondate Judecătoriei Roman (cu excepția comunei Români) • La Târgu Neamț, la Casa de Cultură: – ora 14:30 pentru UAT-urile arondate Judecătoriei Târgu Neamț
Prefectul Adrian Bourceanu a subliniat că fiecare etapă a organizării scrutinului este atent planificată și implementată cu responsabilitate, astfel încât procesul electoral să se desfășoare în siguranță și cu respectarea deplină a cadrului legal.
Jurnal FM 