Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava: Sinteza activităţii şi controalelor efectuate în domeniile relaţii de muncă și securitate şi sănătate în muncă în luna martie 2023
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 13, 2023
În perioada 01-31.03.2023, activitatea desfășurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2023, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 284 controale, din care 207 în domeniul relaţiilor de muncă şi 77 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 159 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 307.500 lei.

ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA MARTIE
- Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată:
* În urma celor 207 controale efectuate, s-au aplicat 55 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 283.500 lei.
Au fost depistate 17 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care:
– 2 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu a fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
– 15 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 12 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 220.000 lei.
Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă:
* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;
* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
*netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
* nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat;
* nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă;
* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
- Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
* În urma celor 77 de controale efectuate s-au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 24.000 lei.
Principalele deficienţe constatate au fost:
* nu s-au îndeplinit măsurile dispuse de inspectorul de muncă;
* nu s-au comunicat evenimentele;
* nu s-au asigurat dispozitive de protecție (apărători) la elementele aflate în mișcarea de rotație;
* nu s-au consemnat in fișele de instruire individuală efectuarea instruirii lucrătorilor;
* nu s-au efectuat verificările periodice a electrostivuitoarelor;
* nu s-au acordat echipamente individuale de protecție (EIP).
În luna martie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 23 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.04.2023, figurează ca fiind înregistrate 139.856 de contracte individuale de muncă active din care:
– 128.955 pe durată nedeterminată;
– 10.901 pe durată determinată.
Sursa: I.T.M. Suceava/13 aprilie 2023
Jurnal FM 