Current track

Title

Artist


Individ suspectat de pornografie infantilă continuată, reținut la Cluj

#Postat de on mai 31, 2023

Luni, 29 mai 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (Serviciul Teritorial Cluj) au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, în formă continuată.

Cercetarea a stabilit că, în intervalul noiembrie 2021 mai 2023, inculpatul a procurat, deținut, distribuit și pus la dispoziție în mod public, pe sistemele informatice, cca 900 de materiale pornografice cu minori, descărcate prin intermediul unor aplicații de tip peer to peer.

În urma percheziției domiciliare, efectuate în 25.05.2023, procurorii au identificat și ridicat 14 dispozitive de stocare a datelor informatice (HDD, SSD și memory stick USB), cu o capacitate totală de stocare de 8TB. Ulterior, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile de investigare sau bucurat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, precum și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează DIICOT.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *