Începe Recensământul de probă în peste 1.450 de gospodării din județul Bacău
#Postat de Florin Craciun on martie 3, 2021
Peste 1.450 de gospodării din județul Bacău au fost incluse în recensământul de probă al populației și locuințelor, ce se desfășoară în perioada 01-31 martie 2021.
În judeţul Bacău au fost selectate 28 sectoare de recensământ de probă ce conţin fiecare, în medie, aproximativ 52 de gospodării. Sectoarele de recensământ de probă s-au constituit în două UAT-uri: UAT Municipiul Bacău (17 sectoare) şi UAT Letea Veche (11 sectoare), satul reşedinţă de comună Letea Veche.

Cum se desfășoară recensământul de probă
Recensământul de probă se va desfășura în luna martie 2021, în 3 etape:
– Etapa I: 1-9 martie a.c. – pregătirea bazei de date cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative și precompletarea chestionarelor individuale;
– Etapa II: 10-16 martie a.c. – autorecenzarea (completarea chestionarelor on-line de către persoanele din gospodăriile cuprinse în eșantion, după preînregistrare);
Fiecare persoană va avea posibilitatea de a se autorecenza, astfel:
Pasul 1 – se va completa formularul de preînregistrare, pentru membrii gospodăriei, disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/ sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia
poștală. Această etapă este necesară pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual;

Pasul 2 – completarea chestionarului individual, accesându-și propriul chestionar prin intermediul link-ului primit pe adresa de email indicată de fiecare, la preînregistrare.
Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tabletă, laptop sau PC.
Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia Sars-Cov2, este recomandată autorecenzarea și asigurarea calității răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană
prin completarea chestionarului on-line.
– Etapa III: 22-31 martie a.c. – deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor față-în-față, în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s-a putut efectua auto-recenzarea.
Astfel, un recenzor RPL – probă, care se va legitima corespunzător și va pune la dispoziția dumneavoastră documente care să îi ateste calitatea, va colecta datele la recensământul de probă prin intermediul unui chestionar electronic încărcat pe tabletă.
Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Potrivit Legii 226/2009 privind organizarea și funcționarea statisticii oficiale în România, cu modificările și completările ulterioare, datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice și nici diseminate.
Informații privind sectoarele de recensământ selectate din fiecare localitate, pentru recensământul de probă, vor fi disponibile pe site-ul Direcției Județene de Statistică Bacău
(https://bacau.insse.ro/), precum și pe site-ul Institutului Național de Statistică (https://insse.ro/cms/).
Jurnal FM 