Current track

Title

Artist


Începe competiția ciclistă „Drumul Eroilor” 2021. Vezi programul evenimentului

#Postat de on august 17, 2021

După Turul Colinelor”, județul Bacău reintră în circuitul competițional de ciclism cu „Drumul Eroilor” 2021, o competiție ciclistă organizată de ACS Rally Spirit și susținută de Consiliul Județean Bacău.

La conferința de presă premergătoare evenimentului au participat Adrian Răspopa, presedintele al ACS Rally Spirit, Gelu Panfil, vicepreședintele Consiliului Județean Bacau, Aurelian Cristian Ciubotaru, primarul orașului Târgu Ocna și Bogdan Duca, campion național la ciclism.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an din „Drumul Eroilor” este deschisă tuturor, pe bază de înscrieri, și are în componență două etape:

21 august – contratimp pe munte (5 km) – Plecare din centrul orașului Târgu Ocna (primărie), urmează o zonă de fals plat apoi urcare spre mausoleu (Mănăstirea Măgura Ocnei)

22 august – contratimp pe plat (40 km) – Startul se va da de la primăria Dărmănești, apoi rutierii vor parcurge un traseu până la capătul Lacului Poiana Uzului, apoi întoarcerea către sosire la primăria Dărmănești.

Pentru a motiva mai mult iubitorii de pedalat din Bacău să ia parte la acest eveniment, nu se va percepe taxă de înscriere pentru cei ce locuiesc în județul Bacău.

Partenerii principali ai competiției sunt Consiliul Județean Bacău, Primăria Dărmănești, Primăria Târgu Ocna, Road Grand Tour și Federația Română de Ciclism. Sponsorii sunt AQUA Carpatica, 4F, Fiald, Dedeman și SKODA România.

Pentru mai multe informații legate de înscriere, traseu, categorii și programul cursei vă invităm să accesați – https://www.roadgrandtour.ro/cursa/2021-drumul-eroilor.

 

 

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *