Current track

Title

Artist


Începând de luni, raportarea testelor rapide pentru COVID-19 va fi obligatorie

#Postat de on ianuarie 3, 2021

Raportarea testelor rapide pentru COVID-19 devine obligatorie în România începând de luni, 4 ianuarie. În aceste condiții, pe lângă testele PCR, cabinetele și clinicile medicale, spitalele, dar și medicii de familie sunt obligați să raporteze rezultatele testelor rapide.

Decizia intră în vigoare începând de mâine, iar în bilanțul comunicat zilnic de GCS ar urma să se vadă și aceste rezultate, ale testelor rapide antigen. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a confirmat informația pentru postul de televiziune Antena 3.

În ceea ce privește rezultatele acestor tipuri de teste, părerile sunt împărțit. Unii specialiștii susțin că eficiența lor este de aproximativ 50%, în timp ce pe de altă parte există specialiști care sunt de părere că au un rezultat precis de până la 90%.

În România, potrivit datelor oficiale, se îmbolnăvesc de COVID-19 de două ori mai puțini oameni în ultimele două săptămâni. De asemenea, se fac de zece ori mai puține teste de tip PCR capacitatea maximă de testare a țării.

În acestă perioadă, din ce în ce mai mulți români folosesc testele rapide de diagnosticare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *