Current track

Title

Artist


Încep exproprierile pentru reabilitarea clădirii Teatrului Municipal Bacovia

#Postat de on martie 25, 2021

A fost făcut primul pas pentru reabilitarea clădirii Teatrului Municipal Bacovia. Viceprimarul Bacăului, Cristian Ghingheș, anunță pe pagina de Facebook că a semnat referatul pentru inițierea procedurilor de expropriere a imobilului – monument istoric “Hotel Athenee Palace” (Hotel Central), clădire aflată deasupra Teatrului Municipal Bacovia. După ce va ajunge în proprietatea municipiului vor începe și lucrările de conservare și protejare de interes public local.

Clădirea Hotelului Central este lipită de cea a Teatrului Municipal Bacovia și, după preluare și reabilitare, ar putea fi locul ideal pentru cazarea artiștilor care au spectacole în municipiul Bacău, pe bani publici, pentru care deseori municipalitatea decontează sume deloc de neglijat.

Imobilul însă are nevoie de reparații capitale, de modernizarea spațiilor existente, dar și de reabilitarea fațadei, în conformitate cu proiectul inițial. Pentru acestea, în bugetul de anul acesta a fost prevăzută suma de 1,8 milioane lei.

„După acest referat, urmează ca proiectul de inițiere a procedurilor de expropriere să fie supus votului Consiliului Local, fiind nevoie de o majoritate calificată (de două treimi din numărul consilierilor locali în funcție). Momentul ales este unul oportun întrucât proprietarul clădirii este în stare de lichidare judiciară.

Sper să putem conta nu doar pe susținerea cetățenilor, ci și pe votul tuturor consilierilor locali, astfel încât împreună să salvăm această clădire reprezentativă pentru istoria și patrimoniul cultural construit din municipiul Bacău”, a mai specificat viceprimarul Ghingheș.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *