Current track

Title

Artist


Incendiu puternic la o gospodărie din Letea Veche

#Postat de on mai 29, 2024

O gospodărie din comuna Letea Veche s-a făcut scrum într-un incendiu care a izbucnit marți seara.

Pompierii s-au deplasat la locul indicat de apelul primit la 112 cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără și degajări mari de fum la nivelul casei de locuit și a patru anexe (adăpost de animale, magazie, bucătărie și baie), pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, nefiind înregistrate victim, informează ISU Bacău.

Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric.

Pentru a evita producerea unor tragedii, pompierii amintesc că, în gospodăriile cetățenești se interzice:

-Utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

-Suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;

-Nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor să anunțe orice eveniment care poate pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *