Current track

Title

Artist


Incendiu provocat intenționat, la o gospodărie din Dolheşti (video)

#Postat de on februarie 10, 2021

Un puternic incendiu a izbucnit, marți dimineața, într-o gospodărie din satul Dolheștii Mari, comuna Dolhești. Incendiul a fost provocat intenționat, rezultă din primele cercetări ale pompierilor militari suceveni. A fost necesară intervenția pompierilor militari cu cinci autospeciale, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată.

La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și o construcție anexă, cu pericol de propagare la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore, însă până atunci au ars casa de locuit pe o suprafață de 80 mp și anexa gospodărească pe 20 mp. De asemenea, s-au degradat geamurile unui autoturism, care se afla în apropierea focarului.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o casă învecinată, un fânar și autoturismul proprietarului. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, au anunţat pompierii. Se pare că focula fost provocat chiar de proprietar, care a fost foarte recalcitrant și cu pompierii și polișțiștii, și a fost ridicat pentru a fi internat la Psihiatrie. 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *