Incendiu la Spitalul Tractorul: Exercițiu ISU Brașov pentru gestionarea unei situații de urgență (Foto)
#Postat de Jurnal Fm on iulie 27, 2022
Astăzi, Inspecția de prevenire din cadrul ISU Brașov a desfașurat un control inopinat la Spitalul Tractorul Brasov.
În cadrul acestui control s-a desfășurat și un EXERCIȚIU INOPINAT privind testarea capacitații de intervenție a serviciilor profesioniste în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgența generată de un incendiu la unitatea spitalicească.

Foto: ISU Brașov
Scopul exerciţiului este antrenarea structurilor de conducere şi răspuns cu responsabilităţi în managementul şi gestionarea consecinţelor manifestării acestui tip de risc.
Conform scenariului exercițiului, în dispeceratul integrat ISU –SAJ Brasov s-a primit un apel prin care suntem înștiințați despre producerea unui incendiu la etajul 2 al Spitalului, intr-un salon în care se aflau 28 de persoane.
În urma apelului pentru gestionarea acestei situații au fost alocate următoarele forțe și mijloace din cadrul ISU Brasov: 4 autospeciale de stingere, 4 echipaje SMURD, 2 autoscări și un echipaj pentru descarcerare.
Totodată, s-au deplasat la fața locului si ambulanțe SAJ, echipaje de la Inspectoratul Județean de Jandarmerie și Inspectoratul Județean de Poliție.
S-a urmărit în principal recția angajaților spitalului și modul de organizare al primei intervenții până la sosirea echipajelor profesioniste cât și reacția de răspuns și colaborarea tuturor instituțiilor care au rol în gestionarea unei astfel de situații de urgență.
„ISU Brașov organizează și desfășoară periodic astfel de exerciții pentru a ne obișnui cu particularitațile fiecărei intervenții și pentru a îmbunătăți colaborarea cu toate structurile responsabile în gestionarea diferitelor tipuri de riscuri.
Dorim să mulțumim cetățenilor și autorităților publice implicate pentru reacția promptă și modul profesionist de intervenție.
Totodată, ne cerem scuze pentru disconfortul creat dar vă asigurăm că astfel de exerciții inopinate sunt benefice atât pentru cetățeni cât și pentru autorități și se desfășoară periodic pentru a ne obișnui cu particularitațile fiecarei intervenții și pentru a îmbunătăți colaborarea cu toate structurile responsabile în gestionarea diferitelor tipuri de riscuri”, a precizat Mr. Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov.