Incendiu la Bilca. O locuinţă a primarului comunei a fost mistuită de flăcări
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 14, 2020
Un incendiu de vegetație uscată scăpat de sub control a mistuit o locuință a primarului comunei Bilca. Fumul provenit de la incendiul de vegetație a fost văzut de oamenii din sat, primarul fiind cel care a sunat la 112 și a dat alarma.
Cercetările ulterioare au stabilit că focul a fost pus de persoane necunoscute, fiind aprinsă vegetația uscată de pe câteva hectare din apropierea graniței cu Ucraina. Din cauza vântului, flăcările s-au extins spre o locuință a primarului din localitate, casă locuită doar sezonier de familia acestuia și aflată la circa un kilometru. Flăcările au cuprins întreaga construcție. Din cauza faptului că incediul a fost observat relativ târziu, locuinţa a fost mistuită în totalitate, pagubele ridicându-se la circa 30.000 de lei. Polițiștii fac cercetări pentru identificarea autorilor incendierii în cadrul unui dosar penal pentru săvîrșirea infracțiunii de „distrugere din culpă”.
Tot luni după amiază, un apel la 112 anunţa că un incendiu de vegetație a izbucnit în spatele unui restaurant de lângă municipiul Fălticeni. Incendiul izbucnise în jurul prânzului la iarba uscată și s-a propagat la livada de meri din apropiere. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Fălticeni.
Cercetările efectuate au indicat faptul că focul a fost pus intenționat de către persoane necunoscute, cu scopul de a distruge vegetația uscată. Flăcările au distrus circa 4.000 de metri pătrați de iarbă uscată și 15 meri din livadă, aflați pe cam aceeași suprafață de teren. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal pentru înfăptuirea aceleiași infracțiuni, de distrugere din culpă.
Jurnal FM 