Incendiu izbucnit la o pensiune turistică din municipiul Vatra Dornei
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 27, 2023
Un incendiu a izbucnit la o pensiune turistică din municipiul Vatra Dornei. Flăcările se manifestau la nivelul acoperişului, cu pericol de propagare la întreaga clădire.

Din primele informaţii, în pensiune nu erau cazaţi turişti. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu patru autoapeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Nu au fost raportate victime şi s-a lucrat pentru localizarea incendiului.

Datorită intervenţiei prompte, flăcările au fost localizate la nivelul acoperişului pensiunii.

Incendiu izbucnit la o pensiune turistică


Pompierii au pătruns şi în podul clădirii şi s-a lucrat, atât din interior, cât şi din exterior, pentru lichidarea incendiului.
Update incendiu Vatra Dornei:
Au ars acoperişul construcţiei, pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp, şi pereţii din lemn, placați cu gips carton, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp.
S-au degradat obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, precum şi instalaţiile electrică şi sanitară din trei camere. Sau mai degradat o parte din plafoane şi din pereţii de la parter.
Cauză probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Sursa: ISU Suceava/27 aprilie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/stirile-pozitive-ale-zilei-27-aprilie-2023/
Coșurile de fum și mijloacele de încălzire utilizate fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor provoacă tragedii!
Jurnal FM 