Incendiu de vegetație de amploare în Harghita: 20 de hectare afectate, pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 12 ore
#Postat de Carmen Vintu on mai 28, 2024
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni, 27 mai, în zona Dealul Mocear, din apropierea municipiului Toplița. Pompierii militari au intervenit timp de peste 12 ore pentru a stinge flăcările, care au afectat o suprafață de aproximativ 20 de hectare. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Accesul dificil la focarele de incendiu a îngreunat operațiunile de stingere. Pompierii au fost nevoiți să acționeze cu mijloace de primă intervenție (lopeți, pliciuri) pe un teren accidentat și pe timp de noapte.
Incendiul a fost stins cu succes, dar autoritățile reamintesc cetățenilor că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă. Nerespectarea legii se sancționează cu amendă contravențională sau chiar cu închisoare.
Pe lângă stingerea incendiului, pompierii harghiteni au mai intervenit ieri la 10 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la un meci de fotbal. De asemenea, au fost transmise 3 mesaje RO-ALERT pentru a informa populația despre prezența urșilor în localitățile Praid și Tușnad Sat.
Pentru a fi informați și pregătiți în caz de urgență, cetățenii sunt rugați să acceseze Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregătit.ro și să descarce aplicația mobilă DSU.
„Incendiu de vegetație uscată, în zona Mocear, Toplița, suprafața afectată fiind de cca 20 ha, cu pericol de propagare la pădure. Alături de pompierii Gărzii de Intervenție Nr. 2 Toplița, acționează pentru localizare și lichidare, personal de la Ocolul Silvic și SVSU Toplița. Misiune în dinamică.
Update: În jurul orei 2:00, incendiul a fost lichidat, rămânând în supraveghere personal de la Ocolul Silvic. A ars vegetație uscată înaltă (mărăciniș și lăstăriș), dar au fost afectați și puieți de conifere din regenerare naturală.”

Incendiu de vegetație de amploare în Harghita: 20 de hectare afectate, pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 12 ore

Incendiu de vegetație de amploare în Harghita: 20 de hectare afectate, pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 12 ore
ISU Harghita a transmis: „Incendiu de vegetație de amploare, ieri, 20 de hectare afectate, lupta pompierilor cu flăcările a durat mai bine de 12 ore

Luni, 27 mai a.c., în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au fost alertați despre izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată, în zona Dealul Mocear, din apropierea municipiului Toplița. După mai bine de 12 ore de luptă cu flăcările, pompierii militari, sprijiniți de S.V.S.U.Toplița și silvicultori de la Ocolul Silvic Toplița, au reușit să lichideze incendiul care a afectat o suprafață de circa 20 ha de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș, dar și puieți de conifere din regenerare naturală. Acțiunea de intervenție a fost îngreunată din cauza faptului că nu s-a putut realiza accesul cu autospecialele de intervenție până la focarele de incendiu, fiind o zonă greu accesibilă, pompierii fiind nevoiți să acționeze cu mijloacele de primă intervenție din dotare (lopeți, pliciuri), pe un teren accidentat și pe timp de noapte. Din fericire, a fost evitată extinderea incendiului la fondul forestier din imediata apropiere.


Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este interzisă!
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.
Tot în cursul zilei de ieri, echipajele SMURD au răspuns cu promptitudine la 10 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
De asemenea, pompierii harghiteni au asigurat, seara trecută, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pe durata desfășurării meciului de fotbal, dintre echipele Csikszereda și Dinamo București, în returul barajului de menținere/promovare în SuperLigă.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 3 mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, semnalând prezența animalelor periculoase (urși) în localitățile Praid și Tușnad Sat.
Pentru a fi informat și pregătit în legătură cu modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, accesează Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și descarcă aplicația mobilă DSU, care sunt instrumente esențiale în acest sens.
ChatBot-ul de pe fiipregătit.ro și ghidurile de învățare de pe aplicația DSU te așteaptă! Intră acum pe fiipregătit.ro și descarcă, gratuit, aplicația de mobil DSU, pentru a fi la curent permanent cu metodele preventive în caz de urgență. COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE”.
Jurnal FM 