Current track

Title

Artist


Incendiu de litieră la Ocolul Silvic Privat Oituz. Intervenție dificilă a pompierilor (Foto/Video)

#Postat de on martie 15, 2023

Un apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ aseară, în jurul orei 19:00, anunța producerea unui incendiu de litieră, ce se manifesta în cadrul pădurii administrate de Ocolul Silvic Privat Oituz.

La locul indicat, au intervenit șase pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În teren s-au deplasat si cinci lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oituz și 15 lucrători ai Ocolului Silvic Privat Oituz., informează ISU Bacău.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2 ha, reprezentând litieră, cioate și doborâturi. În jurul orei 21:20, acesta a fost localizat, fiind supravegheat pe parcursul nopții.

În această dimineață, acțiunea de stingere s-a reluat, la locul evenimentului deplasându-se forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, Moinești și a Gărzii de Intervenție Comănești, respectiv 12 pompieri militari, ce încadrează următoarele mijloace: o auospecială de stingere, o autospecială de stins incendii de pădure și o autospecială de primă intervenție și comandă.

“Acțiunea de stingere este în dinamică. Intervenția pompierilor militari este una dificilă, din cauza terenului greu accesibil. Accesul la locul indicat se face fără mașini, la o distranță de aproximativ 3 km. Menționăm faptul că nu există pericolul ca incendiul să se propage către locuințe.

Solicităm în continuare cetățenilor să manifeste prudență în această perioadă și să respecte interdicțiile privind focul deschis!”, mai precizează ISU Bacău.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *