Incendii de vegetație uscată in județul Suceava (Foto – Video)
#Postat de Jurnal Fm on februarie 21, 2022
Pe fondul unei încălziri timpurii a vremii și a lipsei zăpezii, au crescut numărul incendiilor de vegetație uscată efectuate de către cetățenii din județ, pentru curățarea terenurilor. În ultima perioadă, aceste incendieri se înmulțesc, și din păcate, utilizarea focului deschis se execută fără respectarea măsurilor de siguranță specifice. Mai ales în condițiile în care vântul, important factor în favorizarea dezvoltării flăcărilor, s-a manifestat violent în ultima perioadă.

Foto: ISU Suceava
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată. Cu siguranță, numărul incendierilor a fost mult mai mare, însă cele menționate au pus în pericol vecinătățile, fiind anunțate prin numărul unic de urgență 112. Astfel, peste 100 de hectare de terenuri au fost afectate în diferite localități ale județului (Fălticeni – 30 ha, Stroiești – 50 ha, Solca – 15 ha, Preutești (Leucușești) – 10 ha și Vicovu de Jos – 2 ha).
Misiunile au necesitat o concentrare mare de forțe și mijloace, atât din partea pompierilor militari, cât și a Serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pentru a putea limita propagarea focului. Intervențiile s-au desfășurat în condiții extreme, pe suprafețe extinse, unele cu terenuri accidentate și greu accesibile, și pe fondul lipsei resurselor de apă. Sunt situații care solicită la maxim capacitatea de intervenție și de coordonare a acesteia, astfel încât fenomenul să nu fie scăpat de sub control.

În speranța că cetățenii vor conștientiza semnalele de alarmă, pompierii suceveni fac din nou apel la respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:
– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;
– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

„Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor” precizează ISU Suceava.
Jurnal FM 