Încă un șofer băut reținut de către polițiști – Atenție! Consumul de alcool la volan se pedepsește cu închisoarea!
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 21, 2023
Încă un șofer băut reținut de către polițiști – Atenție! Consumul de alcool la volan se pedepsește cu închisoarea!
Marți, 17 octombrie 2023, la ora 22.02 polițiștii SPR 9 Șcheia au fost sesizați prin SNUAU cu privire la un eveniment rutier pe raza satului Sf. Ilie, com. Șcheia.
Echipajul deplasat la fața locului a constatat faptul că pe strada Doctor Marcean Viorel, în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de mers se afla un autoturism la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin ce încerca să scoată autoturismul din șanț, accelerând foarte tare.
Deoarece șoferul era vizibil sub influiența băuturilor alcoolice, i s-a solicitat să iasă din autoturism și să se legitimeze, stabilindu-se că acesta este un bărbat de 34 ani, din com. Dărmănești.
Șoferul a testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză fiind condus la UPU Suceava în vederea prelevării a două probe biologice de sânge.
În urma activităților întreprinse de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, s-a administrat probatoriul în cauză, iar la data de 20.10.2023 a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 34 ani pentru săvârşirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” faptă prev. de art. 336, alin. (1) din Codul Penal, polițiștii dispunând totodată reținerea pentru o durată de 24 de ore.
Șoferul de 34 ani a fost încarcerat în cadrul C.R.A.P. – I.P.J. Suceava.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii S.P.R.9 Șcheia sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/conducere-mi%C5%9Fcare-estompa-noapte-933281/
Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!
Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.
Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzătorcategoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!
Sursa: I.P.J. Suceava/21 octombrie 2023
Jurnal FM 