Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 10 august 1793
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on august 10, 2021

S-a întâmplat în 10 august 1793: Inaugurarea oficială a Muzeului Luvru. Muzeul Luvru (Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 mp, dintre care 60.600 mp destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli (franceză Quai de Louvre – Rue Am. de Coligny – Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru.Exponatele de artă franţuzeşti acoperă o largă parte din istoria Franţei, de la Dinastia Capeţienilor până în prezent.

Muzeul se află în vechiul Palais du Louvre, o fortăreaţă ce datează încă din secolul al XII-lea. Clădirea a fost extinsă de mai multe ori până să ajungă la dimensiunile de astâzi. În 1682, Ludovic al XIV-lea a decis să se mute în Palatul de la Versailles, astfel că Luvrul a ajuns să fie locul de expunere a colecţiei regale. În 1692 s-a mutat aici l’Académie des Inscriptions et Belles Lettres, cea mai importantă instituţie culturală a Franţei. În timpul Revoluţiei Franceze, noul Parlament a decis ca Palatul Luvru să fie folosit ca muzeu pentru a expune capodoperele ţării.

Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/650599

Deschiderea oficială a muzeului a avut loc pe 10 august 1793, cu expoziţia a 537 de tablouri, majoritatea provenite din colecţia regală sau colecțiile bisericilor franceze. Colecţia s-a mărit considerabil în timpul lui Napoleon I, dar după prăbuşirea imperiului multe din operele furate de armatele franceze au fost returnate proprietarilor de drept. În timpul celui de-al doilea imperiu, sub Napoleon al III-lea, muzeul a achiziționat un număr impresionant de 20.000 de piese. Astăzi, colecţia de la Luvru numără circa 35.000 de opere de artă, împărţite în 8 departamente:Antichităţi Egiptene, Orientale, Greceşti, Etrusce şi Romane;artă islamică;sculptură;arte decorative;pictură;desene şi gravuri.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există – în linii mari – o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay şi Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci şi Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-10-august-1793/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *