Inaugurarea Centrului de Evaluare și Tratament în Boala Parkinson Avansată din Suceava
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 20, 2024
Inaugurarea Centrului de Evaluare și Tratament în Boala Parkinson Avansată din Suceava – miercuri, 17 ianuarie 2024, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a avut loc prima procedură de inserare a unei gastrostome percutante, necesară în tratamentul simptomatologiei Bolii Parkinson avansate, prin intermediul terapiilor asistate de dispozitiv. Procedura a fost realizată de o echipă multidisciplinară de medici din secțiile de Neurologie, Gastroenterologie, Chirurgie și ATI.

Evenimentul a fost precedat de o conferință multidisciplinară dedicată inaugurării Centrului de Evaluare și Tratament în Boală Parkinson Avansată, care a avut loc vineri, 15 decembrie 2023. La conferință au participat medici din cele patru secții implicate în derularea proiectului, precum și neurologi din cabinete neurologice din Suceava, Rădăuți, Bistrița, Neamț și Botoșani.
Boala Parkinson este o afecțiune neurologică cu evoluție lent progresivă, care necesită adaptarea permanentă a schemei de tratament în funcție de nevoile pacienților și de stadiul bolii. Soluțiile terapeutice au evoluat semnificativ în ultimii ani, ducând la progrese semnificative în controlul simptomatologiei bolii Parkinson, inclusiv pentru pacienții cu boala Parkinson avansată.
Centrul de Evaluare și Tratament în Boala Parkinson Avansată din Suceava va oferi pacienților cu această afecțiune acces la două terapii inovative asistate de dispozitiv:
- Terapia cu pompă de gel intestinal: Aceasta terapie administrează continuu medicația triplă sub forma unui gel intestinal cu ajutorul unei pompe de mici dimensiuni. Până în prezent, pacienții care aveau nevoie de această terapie erau nevoiți să se deplaseze pentru montarea pompei în alte centre din țară.
- Terapia cu apomorfină: Această terapie este disponibilă în prezent doar sub forma unui tratament intermitent cu Pen, dar pentru 2024 este planificată și introducerea pompei de apomorfină.
Costurile aferente întregii proceduri, precum și terapia pacientului sunt decontate integral de către CNAS.
Coordonatorul Centrului de Evaluare și Tratament în Boală Parkinson din Suceava, medicul neurolog dr. Daniela Neagu, afirmă că această echipă multidisciplinară formată va putea iniția, monta și monitoriza aceste terapii, iar adresabilitatea va fi pentru orice pacient eligibil din județul Suceava, precum și din județele Botoșani și Neamț.
Odată inițiată procedura, pacientul va putea continua terapia în localitatea de domiciliu prin intermediul neurologului curant. Pe viitor se va avea în vedere organizarea de întâlniri trimestriale atât în cadrul echipei multidisciplinare, cât și cu neurologii din alte județe sau cabinete medicale individuale/policlinici, pentru a crea un consens privind protocoalele necesare pentru selectarea pacienților eligibili și inițierea terapiei.
Această inițiativă reprezintă un progres important în asigurarea accesului pacienților cu Boala Parkinson avansată la cele mai noi terapii disponibile, ceea ce va duce la îmbunătățirea calității vieții acestora.
Sursa: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava/19 ianuarie 2024
Jurnal FM 