Current track

Title

Artist


În fiecare an, pe 10 mai se sărbătorește Ziua Păsărilor și Arborilor

#Postat de on mai 10, 2022

„Nu vom salva tot ce near plăcea să salvăm, dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc.Sir Peter Scott

Ziua Păsărilor și Arborilor

Ziua Păsărilor și Arborilor

Sursa foto: https://www.piqsels.com/ro/public-domain-photo-zrkyi

În fiecare an la data de 10 Mai se sărbătoreşte Ziua Păsărilor şi a Arborilor. Această zi a apărut la iniţiativa iubitorilor de natură, care au dorit să facă public faptul că nu e nimic rău în a da atenţie naturii sau a fi mai buni cu aceasta, natura fiind o minune care ne înconjoară. Oamenii ar trebui să fie mereu în armonie cu natura. În acelaşi timp, prin ocrotirea păsărilor şi a arborilor se realizează şi conservarea habitatelor.
Prin marcarea acestei zile dorim să atragem atenţia asupra faptului că păsările şi habitatele lor sunt în pericol, iar dacă noi cei care suntem responsabili de protejarea lor nu facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le salva, riscăm să le pierdem.
„Nu vom salva tot ce ne-ar plăcea să salvăm, dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc.” – Sir Peter Scott.

Aniversarea Zilei Păsărilor şi Arborilor a fost iniţiată de iubitorii de natură implicaţi direct în serviciile de protecţie şi conservare a mediului, dorind să arate faptul că a ne întoarce la natură şi a fi generoşi cu aceasta nu reprezintă un efort prea mare din partea noastră. “Ocrotind păsările şi arborii şi, implicit, conservând habitatele, garantăm moştenirea pe care-o vom lăsa generaţiilor viitoare.

Diversitatea biologică reprezintă o particularitate specifică Terrei, particularitate care asigură funcţionalitatea optimă a ecosistemelor, existenţa şi dezvoltarea biosferei.

Măsurile întreprinse şi realizarea celor preconizate creează premise ne­cesare în vederea salvării geosisteme­lor, ecosistemelor şi speciilor de impor­tanţă majoră pentru generaţiile viitoare, stabilirii fundamentului necesar pentru managementul adecvat al resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *