Primăria Sibiu pune la dispoziția comercianților locații pentru vânzarea produselor de sărbători
#Postat de Carmen Vintu on februarie 5, 2025
În contextul sărbătorilor de primăvară – Sf. Valentin, 1 și 8 martie, Primăria Sibiu, prin Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, pune la dispoziția comercianților locații pe domeniul public pentru comercializarea produselor specifice acestor evenimente, atât în zona centrală, cât și în cartiere.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=933040812278341&set=pcb.933044345611321&locale=ro_RO
Pentru Valentine’s Day:
- Programările online se pot efectua vineri, 7 februarie, între orele 9:00 și 24:00.
- Depunerea cererilor și achitarea taxei de ocupare a domeniului public vor avea loc în perioada 10-11 februarie, conform datei și orei stabilite prin programarea online.
- Perioada avizată pentru comercializare: 12-14 februarie.
Pentru 1 și 8 martie:
- Programările online se vor efectua între 13 februarie, ora 09:00, și 16 februarie, ora 24:00.
- Depunerea cererilor și achitarea taxei vor avea loc în perioada 17-20 februarie, în data și la ora stabilite prin programarea online.
- Perioada avizată pentru comercializarea produselor: 24 februarie – 8 martie.
Locațiile aprobate pentru comercializarea produselor sunt următoarele:
- Str. Nicolae Bălcescu: 40 locații pentru Sf. Valentin și 90 locații pentru 1 și 8 martie.
- Piața Unirii, în fața magazinului Dumbrava: 10 locații pentru sărbătorile din luna martie.
- Diverse zone și cartiere: 40 locații pentru toate cele trei sărbători – Calea Gușteriței, Broscărie, Vasile Aaron, B-dul Mihai Viteazu, Cedonia, Cireșica, Valea Aurie, Ștrand, Turnișor, Terezian, Piața 1 Decembrie 1918.
Fiecare entitate comercială va primi un singur aviz, iar atribuirea locațiilor va fi realizată în ordinea programărilor și a înregistrării cererilor depuse la ghișeu.
Pentru a participa la această procedură, comercianții trebuie să facă întâi o programare online pe site-ul spadpp.sibiu.ro, la secțiunea „Programări ghișeu online” (disponibilă în zilele indicate), și apoi să depună cererea și să achite taxa la sediul serviciului, situat în Piața Mică nr. 22.
Mai multe detalii privind procedura, lista completă a locațiilor și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial: https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/1001.
Jurnal FM 