Implantare de stimulatoare cardiace permanente acum și la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (foto)
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 27, 2023
Implantare de stimulatoare cardiace permanente acum și la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – SCJU „Sf. Ioan cel nou” Suceava a inaugurat în data de 25 octombrie 2023 Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace, prilej cu care, echipa medicală formată din dr. Mitric Ciprian Mihai și As. Blanariu Lăcrămioara sub coordonarea domnului Profesor dr. Dobreanu Dan, șeful clinicii Cardiologie 1 din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, a realizat implantarea primului stimulator cardiac permanent într-un laborator dedicat la Suceava, la un pacient de 66 de ani.
În prezent SCJU Suceava deține un laborator pentru implantarea stimulatoarelor cardiace, ultramodern, în valoare de aproximativ 650000 euro, realizat din fondurile Consiliului Județean Suceava.
În cadrul acestui laborator vor activa doi medici cardiologi – dr. Mitric Ciprian și dr. Boarescu Paul.
Pentru moment se va încerca pe cât posibil asigurarea urgențelor (cu stimulatoare cumpărate din fondurile proprii ale spitalului), în colaborare cu celelalte centre universitare, urmând ca după intrarea pe programele naționale să extindem serviciile și pentru pacienții cronici.
Spitalul va continua colaborarea cu toate centrele universitare, astfel încât serviciile medicale oferite să fie mereu de cea mai înaltă calitate.
SCJU Suceava devine astfel al doilea centru din Moldova, după Centrul Universitar Iași ( Institutul de Boli Cardiovasculare „DR. George I.M. Georgescu” și spitalul „Sf. Spiridon”) unde se poate efectua această procedură medicală modernă.
Este un beneficiu major pentru câteva sute de pacienți ai județului Suceava, la care se adaugă și județele vecine, care până acum erau nevoiți să străbată sute de kilometri pentru rezolvarea acestei probleme medicale grave.
Conducearea SCJU Suceava își propune, pe viitor, diversificarea serviciilor medicale oferite de acest laborator, cu proceduri de ablație a tulburărilor de ritm cardiac, prin investiții în baza materială și resursa umană.
Cu ajutorul investițiilor financiare majore și având la bază un plan de management orientat doar pe nevoia pacientului și a cadrului medical, SCJU Suceava a devenit în prezent un spital de interes regional.
Conducerea SCJU Suceava
Sursa: medic Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava