Current track

Title

Artist


IJJ Bacău recrutează tineri pentru școlile militare ale Jandarmeriei Române

#Postat de on martie 8, 2022

Dacă ai maxim 27 de ani împliniți anul acesta și îți dorești să urmezi o carieră militară în cadrul Jandarmeriei Române, în perioada 07-18 martie 2022, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română, astfel:

-La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”  Drăgășani sunt scoase la concurs un număr de 350 locuri, din care trei sunt destinate  cetățenilor  de etnie romă, iar două celor de altă minoritate.

-La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni sunt scoase la concurs 350 locuri, din care trei sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar două celor  de altă minoritate.

Toți cei interesați își pot depune dosarul de recrutare exclusiv online, pe adresa de e-mail a unității de jandarmi din județul de domiciliu.

Pentru a participa la concurs, trebuie să parcurgi următoarele etape:

  1. În perioada 07 – 18 martie completează și depune cererea-tip de înscriere la inspectoratul de jandarmi județean în raza căruia ai domiciliul. Vei primi un cod unic de identificare pe care-l vei folosi pe tot parcursul concursului.
  2. Completează-ți dosarul de recrutare până la data de 27 martie.
  3. Prezintă-te la data și locul stabilit, potrivit planificării întocmite de către compartimentele cu atribuții de recrutare, pentru a susține evaluarea psihologică, până la data de 22 martie.
  4. Fii pregătit să susții în perioada 31 martie – 06 aprilie proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice.
  5. Pasul următor presupune parcurgerea probei de verificare a cunoștințelor și se va desfășura în data de 09 aprilie, la unitățile de selecție (inspectoratele de jandarmi județene) de către candidații care au promovat proba anterioară. Pentru a promova proba de verificare a cunoștințelor trebuie să obții numărul minim de puncte stabilit și apoi, să te califici în ordinea descrescătoare a punctajelor pe unul dintre cele 700 de locuri scoase la concurs, în caz de egalitate fiind aplicate criteriile de departajare stabilite prin metodologie.
  6. Dacă ai promovat toate celelalte probe, în perioada 18 aprilie – 20 mai, , vei fi planificat pentru a susține examinarea medicală.
  7. Vei fi declarat admis dacă ai fost declarat apt medical și te situezi în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pe unul din locurile scoase la concurs. Acest lucru îl vei afla pe data de 27 mai, când vor fi afișate rezultatele finale.

Cererea-tip de înscriere se depune până pe data de 18.03.2022, exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail: resurse.umane@jandarmeriabacau.ro, iar dosarele se depun personal și în volum complet, până pe 27.03.2022, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Pentru a urma cursurile școlilor militare de subofițeri jandarmi din Drăgășani sau Fălticeni trebuie îndeplinite anumite condiții ce pot fi consultate pe site-ul www.jandarmeriabacau.ro, secțiunea carieră-admiteri.

      Evaluarea psihologică a candidaților se realizează până la data de 22.03.2022, la o dată și într–o locație ce va fi anunțată ulterior, prin postarea în timp util pe pagina de internet a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 31.03 – 06.04.2022  la Centru Zonal de Selecție arondat.

Proba de verificare a cunoștințelor se va susține în data de 09.04.2022, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice şi va consta într-un test grilă ce cuprinde subiecte din disciplina limba română, disciplina limbă străină, subiecte din legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului şi subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic. Tematica și bibliografia de concurs sunt cele prevăzute pe site-ul www.jandarmeriabacau.ro, secțiunea carieră-admiteri.

Examinarea medicală se va realiza în perioada 18.04–20.05.2022, pentru  candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concursul de admitere, în  ordinea descrescătoare a notelor finale.

Sunt declarați „Admis” candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 27 mai a.c.

 Mai multe informații puteți obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi  Județean  Bacău, situat în municipiul Bacău, str. Constantin Muşat, nr. 4 sau la numărul de telefon:0234.543131-interior 24537.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *