I. Valerian, poet, prozator și jurnalist român

I. Valerian (născut Valeriu Ionescu; 1 august 1895, Ivești – †20 noiembrie 1980, București) a fost poet, prozator și jurnalist român, figură activă în viața culturală și educațională interbelică.

Originar din Ivești, județul Galați, I. Valerian a urmat liceul la Galați și Școala de ofițeri de rezervă în București, participând ca sublocotenent la luptele de la Mărăști în Primul Război Mondial, unde a fost rănit și decorat. După război, s-a stabilit în Bârlad, unde a colaborat cu figuri literare importante și a devenit membru al Academiei Bârlădene.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/letter-pen-writing-ink-pen-letters-4746345

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie în 1925 și a lucrat ca profesor, inspector școlar și funcționar în instituții culturale și educaționale. A avut un rol activ în Direcția Învățământului Militar, organizația Straja Țării și Direcția Presei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După venirea comuniștilor la putere, a fost pensionat în 1945.

A debutat în 1919 cu poezie și a devenit membru al Societății Scriitorilor Români în 1922. Volumul său de debut, Caravanele tăcerii (1923), a fost premiat de Academia Română. A publicat poezie, proză și publicistică în numeroase reviste literare și a făcut parte din cercul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu.

Între 1926 și 1941 a editat revista Viața literară, una dintre cele mai importante publicații culturale interbelice. A promovat numeroși tineri scriitori și a susținut o viziune literară deschisă, apreciată de critici ca George Călinescu.

După o perioadă de marginalizare, a fost reprimit în Uniunea Scriitorilor în 1967 și a publicat volume de interviuri și memorialistică.

Lucrări reprezentative

• Caravanele tăcerii (1923) – poezie
• Stampe (1927) – poezie
• Cara-Su (1935; ed. revizuită 1969) – roman
• Cu scriitorii prin veac (1967) – interviuri
• Chipuri din viața literară (1970) – memorialistică.