I.T.M. Suceava: Sinteza activităţii şi controalelor efectuate în domeniile relaţii de muncă și securitate şi sănătate în muncă în luna septembrie 2022
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 20, 2022
În perioada 01-30.09.2022, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2022, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 241 controale, din care 200 în domeniul relaţiilor de muncă şi 41 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 90 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 136.500 lei.
ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA SEPTEMBRIE
- Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată:
* În urma celor 200 controale efectuate, s-au aplicat 54 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 113.500 lei.
Ca urmare a controalelor efectuate privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarata au fost depistate la muncă fără contract individual de muncă un număr de 8 persoane. Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 5 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 60.000 lei.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=394548682850368&set=a.186042420367663
Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă:
* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;
* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
*netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
* nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat;
* nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă;
* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
- Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
* În urma celor 41 de controale efectuate s-au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 23.000 lei.
Principalele deficienţe constatate au fost:
* nu s-a efectuat suficientă și adecvată instruirea periodică, specifică locului de muncă și
activității desfășurate;
* nu s-au comunicat și cercetat evenimentele;
* nu s-au asigurat schele corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de protecție colectivă
(balustrade solide, suficient de înalte) și nici alte mijloace pentru a împiedica / opri căderile
de la înălțime;
* nu se asigură cai de acces libere de orice obstacol;
* nu s-au efectuat verificările periodice ale echipamentelor de muncă;
* nu s-a asigurat activitatea de prevenire și protecție;
* nu s-au luat măsuri pentru ca lucrătorii să poarte echipamentul individual de protecție acordat.
În luna septembrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 17 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.10.2022, figurează ca fiind înregistrate 137.382 de contracte individuale de muncă active din care:
– 127.682 pe durată nedeterminată;
– 9.700 pe durată determinată.
Sursa: I.T.M. Suceava/20 octombrie 2022
Jurnal FM 