Current track

Title

Artist


I.T.M. Suceava: Sinteza activităţii şi controalelor efectuate în domeniile relaţii de muncă și securitate şi sănătate în muncă în luna noiembrie 2022

#Postat de on decembrie 20, 2022

În perioada 01-30.11.2022, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2022, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 262 controale, din care 220 în domeniul relaţiilor de muncă şi 42 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 258.000 lei.

ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA NOIEMBRIE

  1. Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată:

* În urma celor 220 controale efectuate, s-au aplicat 79 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 258.000 lei.

Au fost depistate 17 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care:

– 5 persoane al căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității;

– 12 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.

Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 12 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 160.000 lei.

 

Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă:

* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;

* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;

*netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;

* nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;

* nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat;

* nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă;

* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.

  1. Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

* În urma celor 42 de controale efectuate s-au aplicat 36 de avertismente contravenționale la 22 angajatori.

Principalele deficienţe constatate au fost:

* nu s-a  stabilit prin decizie scrisă lucrătorul desemnat care să ocupe de activitatea de prevenire și protecție;

* nu s-a transmis la ITM Suceava lista substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

* nu s-a asigurat întrunirea comitetului de securitate și sănătate în muncă cel puțin odată pe trimestru;

* nu s-au marcat căile de acces și circulație;

* nu s-au asigurat dispozitive de protecție colectivă;

* nu s-au efectuat instruirile pe linie de securitate și sănătate în muncă.

În luna noiembrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 19 evenimente.

Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.12.2022, figurează ca fiind înregistrate 139.018 de contracte individuale de muncă active din care:

–  128.183 pe durată nedeterminată;

–    10.835 pe durată determinată.

 

Sursa: Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *