I.P.J. Brașov: Campania „Vacanță fără tentații”
#Postat de Carmen Vintu on august 4, 2022
Miercuri, 3 august 2022, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog Brașov, au organizat și desfășurat activități informativ-preventive în cadrul Campaniei „Vacanță fără tentații”, precum și pentru prevenirea consumului de droguri, tutun și alcool în rândul minorilor și informarea cu privire la necesitarea respectării tuturor normelor legale în vigoare.

Activitățile, la care au participat 159 de elevi și 37 cadre didactice, s-au desfășurat în cadrul unei tabere de vară din Stațiunea Predeal, județul Brașov.
Astfel de activități vor fi realizate permanent pe raza județului Brașov de către polițiștii brașoveni, scopul fiind acela de asigura o corectă informare a populației cu privire la riscurile consumului de substanțe psihoactive, tutun, alcool, precum și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Sursa: I.P.J. Brașov/4 august 2022
Jurnal FM 