Current track

Title

Artist


Hoți din bancomate “săltați” de luptătorii de la Acțiuni Speciale

#Postat de on august 28, 2022

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt din ATM-uri unităţi bancare, prin metoda “CASH TRAP”.

 Astfel, au fost identificaţi doi bărbați, de 33 și 44 de ani, ambii din municipiul Bacău, care, în perioada iulie – august 2022, prin folosirea unor dispozitive artizanale ar fi reuşit sustragerea mai multor sume de bani, informează IPJ Bacău.

Bănuiții ar fi acţionat pe raza județelor Bacău, Vrancea, Neamţ şi Braşov.

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale, criminaliști, polițiști de ordine publică din Blăgeşti şi Gârleni, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, unul pe raza municipiului Bacău şi altul pe raza comunei Gârleni.

Cu această ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă (dispozitive de blocare a fantei eliberare numerar, telefoane mobile, cartele SIM, scule, etc).
În baza unor mandate de aducere, cei doi bănuiți au fost conduşi la sediul I.P.J. Bacău, unde în baza probatoriului administrat a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Ulterior, faţă de bărbatul de 44 de ani, instanţa de judecată a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar împotriva celui de 33 de ani, a fost luată măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile. (Sursa/IPJ Bacău)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *