Hermann Emil Fischer, chimist german

Hermann Emil Fischer (n. 9 octombrie 1852, Euskirchen – d. 15 iulie 1919, Berlin) a fost un chimist german de renume mondial, profesor universitar la Erlangen, Würzburg și Berlin. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Chimie în 1902, pentru contribuțiile sale remarcabile în sinteza zaharurilor și a purinelor.

Premiul i-a fost acordat „în recunoașterea serviciilor extraordinare pe care le-a făcut prin lucrările sale asupra sintezei zahărului și purinei”, domenii esențiale pentru înțelegerea chimiei vieții.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Emil_Fischer#/media/File:Hermann_Emil_Fischer_c1895.jpg

Fischer s-a născut într-o familie de comercianți și a fost încurajat de tatăl său să urmeze științele exacte. A studiat inițial fizica și mineralogia, dar la Universitatea din Strasbourg, profesorul Adolf von Baeyer i-a stârnit interesul pentru chimie, orientându-l către cercetarea organică.

Una dintre primele sale contribuții notabile a fost în 1875, când a demonstrat că hidrazina poate fi folosită pentru a separa și identifica diferite zaharuri într-un amestec. Aceste rezultate l-au propulsat în mediul academic și i-au adus colaborarea cu mari chimiști ai vremii.

Ulterior, la Universitatea din Erlangen, Fischer a studiat stereochimia și a început cercetările asupra purinelor, substanțe esențiale în structura acizilor nucleici. El a fost primul care a elucidat structura purinelor, demonstrând rolul lor crucial în procesele biologice fundamentale.

După obținerea Premiului Nobel, activitatea sa științifică a continuat cu aceeași intensitate. A fost fascinat de structura proteinelor și a contribuit major la înțelegerea modului în care aminoacizii se leagă între ei pentru a forma aceste macromolecule vitale.

În 1907, a reușit să sintetizeze o moleculă proteică artificială formată din 18 aminoacizi. Această peptidă s-a comportat asemenea unei proteine naturale, fiind digerată de enzimele digestive.

Fischer a identificat și caracterizat aminoacizii esențiali pentru viață, dintre care 20 au fost selectați de natură pentru a forma proteinele: glicina, alanina, valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, prolina, triptofanul, serina, treonina, metionina, asparagina, acidul glutamic, cisteina, tirozina, histidina, lizina și arginina.

El a demonstrat cum acești aminoacizi, prin reacții de condensare, se pot lega covalent prin ceea ce numim azi „legătura peptidică”, formând astfel lanțuri de peptide și, în cele din urmă, proteine complexe.

Fischer a fost primul care a sintetizat în laborator peptide cu până la 18 aminoacizi legați într-un lanț, deschizând astfel drumul biochimiei moderne.

Contribuțiile sale au pus bazele înțelegerii macromoleculelor biologice și au influențat profund dezvoltarea medicinei, biologiei moleculare și farmacologiei.

A rămas în istoria științei drept un savant vizionar, care a transformat chimia organică într-o știință a vieții.

Hermann Emil Fischer a murit în Berlin în 1919.