Henri Vartan Kehiaian, chimist francez de origine română
#Postat de Carmen Vintu on august 12, 2025
Henri Vartan Kehiaian (12 august 1929, București, România – 18 decembrie 2009, Paris, Franța) a fost un chimist francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române din 1993.
Născut într-o familie de origine armeană, a urmat Școala germană din București, devenind fluent în limba germană. A studiat chimia la Universitatea din București, iar spre sfârșitul anilor ’50 s-a stabilit la Varșovia, Polonia. Aici s-a căsătorit cu cercetătoarea Krystyna Sosnkowska și a obținut titlul de doctor în chimie la Institutul de Chimie Fizică al Academiei Poloneze de Științe (1967), sub îndrumarea profesorului Swietoslawski.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_V._Kehiaian#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png
În 1966 a efectuat un stagiu de cercetare la Universitatea din Viena, colaborând cu profesorul Kohler și cu Emmerich Wilhelm. După peste un deceniu de activitate științifică în Polonia, în 1970 s-a mutat în Franța, unde și-a continuat cariera de cercetător.
Autor a peste 150 de lucrări științifice, Henri Kehiaian a fost, din anul 2000, redactor-șef al prestigioasei serii științifice Landolt-Börnstein. A coordonat și publicat patru volume de specialitate, realizate în colaborare cu reputați chimiști internaționali:
- Heats of Mixing and Solution; Binary Liquid Systems of Nonelectrolytes
- Heats of Mixing and Solution; Binary Gaseous, Liquid, Near-Critical and Supercritical Fluid Systems of Nonelectrolytes
- Vapor-Liquid Equilibrium in Mixtures and Solutions; Binary Liquid Systems of Nonelectrolytes
- Volumetric Properties of Mixtures and Solutions; Binary Liquid Systems of Nonelectrolytes.
Jurnal FM 