Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Generalul Henri Mathias Berthelot, un francez pentru România Mare…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 7, 2023
Motto: „Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”. – General Henri Mathias Berthelot
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim una-alta despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă propun câteva rânduri despre un mare om, la propriu și la figurat, francez prin naștere și român prin simțire, care a făcut pentru România ceea ce mulți alții care ar fi putut să facă, nici măcar n-au încercat. Istoria modernă a României a fost profund marcată de un erou francez din Primul Război Mondial, generalul Henri Mathias Berthelot. Este vorba de un militar deosebit ca pricepere și simțire, un om care a iubit nespus România și care este considerat și azi drept un simbol al prieteniei care unește Franța și România. Este vorba despre un om care a devenit apoi cetățean de onoare al României, țară pe care a iubit-o și a prețuit-o până la moarte! Generalul Henri Mathias Berthelot a fost conducătorul Misiunii Militare Franceze care a participat activ la acţiunea de reorganizare a armatei române, după dezastrul campaniei din toamna anului 1916, insuflând încredere şi contribuind la buna desfăşurare a refacerii acesteia. Această misiune militară franceză a contribuit, totodată, la elaborarea planurilor de operaţii în vederea desfăşurării bătăliilor din vara anului 1917 contra trupelor germane, iar victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917 au fost şi un rezultat al reorganizării armatei române întreprinse prin ajutorul neprețuit al generalului Henri Berthelot.
Henri Mathias Berthelot s-a născut la 7 decembrie1861 în Feur, Franţa. Familia sa a locuit multă vreme la Nervieux, tatăl său fiind jandarm. Henri urmează liceul la Lyon. Sursele biografice ale generalului ne spun că acesta ar fi fost un elev strălucit. După ce a absolvit Academia Militară Saint-Cyr, în anul 1883, Berthelot a fost repartizat, pe rând, în Algeria, la Tonkin și la Annam unde a urmat, pas cu pas și cu pricepere, toate treptele carierei militare din armata franceză. Începând cu anul 1907, Berthelot și-a început activitatea pe lângă Statul Major General francez, inclusiv în perioada premergătoare izbucnirii primului război mondial. În această perioadă, a participat, în subordinea generalului Joffre, la întocmirea planului de război al Franței, acel plan cunoscut sub denumirea de Planul XVII. La izbucnirea războiului, în august 1914, Berthelot a fost numit șef de stat major al generalului Joseph Joffre, aceștia colaborând strâns, de altfel, în cadrul primei bătălii de pe Marna. În luna noiembrie a aceluiași an, a primit comanda rezervelor la Soissons, după care a devenit comandant al Diviziei 53, iar în anul următor, al Corpului XXXIII Armată. În cea de-a doua parte a războiului, la 3/16 octombrie 1916, în urma înțelegerilor românești cu reprezentanții Antantei și, mai ales cu Franța, a sosit în România Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Misiunea militară franceză cuprindea 277 de ofiţeri, 88 de medici, farmacişti şi veterinari, 37 de piloţi şi observatori, ofiţeri de marină, ofiţeri de intervenţii, 1.150 de „grade inferioare” şi soldaţi, „dar și un stol de infirmiere”, după cum scria presa românească a vremii. Generalul Berthelot venea să ajute la reorganizarea armatei române, slăbită şi demoralizată, mai ales după înfrângerea dezastruoasă de la Turtucaia, dar și după retragerile succesive de pe toate fronturile din toamna anului 1916. De altfel, după sosirea sa şi o scurtă inspecţie pe care a efectuat-o, coroborată cu informațiile pe care le deținea anterior sosirii, a constatat în scris că armata noastră era „excelent dezorganizată”. Berthelot îi va trimite pe membrii misiunii în toate regimentele românești să trăiască alături de soldaţii români, dar să-i și ajute la instruire, misiunea principală pentru care aceștia veniseră la noi. El însuşi, petrecându-şi timpul printre ei, a aflat câtă foame îndurau şi cât de prost îmbrăcaţi erau, cum îi chinuiau păduchii şi tifosul și multe alte greutăți care-i opreau în a fi o armată puternică și eficientă. A aflat, mai ales, că aceștia n-aveau arme…Avuseseră grijă anterior războiului politicienii noștri mioritici să-i lase fără arme! Conform memoriilor sale, generalul francez a fost întristat şi revoltat de cele constatate și văzute și cu proprii săi ochi. Drept urmare, a cerut pe toate căile posibile, armament și muniții de toate categoriile, mâncare şi îmbrăcăminte adecvată pentru armată. Personal s-a zbătut să obţină vagoane și trenuri întregi de pânză pentru uniforme şi vite pentru hrană. În aceleași memorii ale sale nota, la un moment dat, că a fost descumpănit de faptul că politicienii români şi negustorii locului erau capabili să-şi vândă avutul şi recoltele oricui dădea un ban bun, fără a se îngriji ce mănâncă sau cum trăiesc soldaţii români pe pozițiile apărate, cu păduchii și tifosul pe post de companioni! În contextul celor zise anterior, merită să v-amintesc că Berthelot scria într-o scrisoare din 16 iunie 1917: „Încerc să atrag atenţia celor de la putere pentru a remedia situaţia prin rechiziţionarea de vite, dar mă lovesc de indiferenţă sau de interese personale. Proprietarii preferă să câştige bani vânzându-şi bunurile celor care le oferă un preţ mai bun. Astfel se ajunge la discrepanţe absolut evidente între, pe de o parte, soldaţii ruşi rotunjori, rumeni, plini de slănină, şi de cealaltă parte, scheletele din armate română. Şi toate astea din pricina indiferenţei unei clici politice, ale cărei interese personale sunt considerate intangibile. În plus, rufăria lipseşte cu desăvârşire. Am găsit totuşi la Odessa în jur de 30 de vagoane cu pânză şi aţă de bumbac şi începe transformarea lor în cămăşi şi izmene”.
Rezumând activitatea depusă de misiunea militară la noi, generalul Berthelot a pus pe picioare armata română, atât cât era posibil în acele condiții crâncene, a coordonat acţiunile militare ulterioare în colaborare cu generalii români (el fiind și consilier militar al regelui Ferdinand), iar armata noastră a obţinut victorii şi a re-intrat strategic în război, astfel încât România a reușit să participe la tratativele de pace în calitate de co-beligerantă şi să se reîntregească ţara. Ca urmare a întregi sale activități din acei ani, generalul francez s-a ataşat definitiv de România, a iubit-o, devenind și un partener de nădejde şi un prieten al familiei regale. Regina Maria l-a preţuit mult, iar regele Ferdinad l-a avut, cum aminteam anterior, drept consilier militar pe toată perioada războiului. Berthelot era îndrăgit de „trupeții” români de pe front și adevărul este că niciunui general român nu i s-a mai spus „taica”, doar lui. Adică „Taica Burtălău” sau „papa Bertălău”, cum îi spuneau mai „franţuzit” moldovenii noștri. Cu atât mai ciudat că i s-a spus unui general străin. Care mai era şi un tip impunător prin statură, vorbea o altă limbă, purta haine de general. Despre viața și activitatea generalului francez, doamna Georgeta Filitti, istoric de marcă (pe care am avut onoarea să o cunosc) spunea într-un interviu: „Vedeţi, generalul, deşi era un tip cu un înalt grad militar, avea de coordonat frontul de Est, discuta cu comandanţii armatei ruse, stătea la masă cu regele şi regina, discuta direct cu premierul Franţei, fiind un personaj de prim rang, el avea şi darul apropierii de oameni. Se simţea responsabil faţă de ei. Era un om educat şi, în ciuda staturii lui impunătoare – avea peste 125 de kilograme -, era şi un ins foarte sensibil. Dacă răsfoiţi memoriile reginei Maria şi alte consemnări ale vremii, dar şi memoriile lui, veţi vedea cu câtă grijă urmărea ce mănâncă soldaţii, câtă carne au în gamele, dacă au sau nu rufărie curată, dacă au doctori sau spitale de campanie. Dacă au sau nu curaj. Înclin să cred şi, să mă ierte Dumnezeu dacă greşesc, că generalul Berthelot, prin comportamentul său i-a ruşinat şi pe câţiva români care au pus umărul la a ajuta şi a face muncă de caritate în timpul acela de război şi mare foamete. El a cutreierat ţara, a făcut turnee prin Banat, Caraş, a fost la Târgu-Jiu, la Timişoara, la Braşov… faptul că se ducea să vadă cu ochii lui ţara asta a fost pentru românii de rând o dovadă că era interesat de viaţa şi de soarta lor. Păi, dacă vedeţi cum scriau ziarele când l-au însoţit la gară, la plecare, cum plângea mulţimea şi cânta Marseillaise, vedeţi ce înseamnă să fii iubit, francez, român sau ce-oi fi. Faptele au vorbit pentru generalul acesta, nu altceva. Poate că a fost popular şi pentru că era gras, părea un bunic mai blând, mai bun. Dar în primul rând, oamenii au văzut la el că-i pasă, aşa cum unui tată îi pasă de familia lui.” Iar dacă s-a pomenit cuvântul „familie, merită să mai amintesc și faptul că, de altfel, la parada militară de la Paris, în anul 1919, când au apărut militarii români la defilare, generalul Berthelor, emoţionat, i-a zis camaradului său, generalul Foch: „Salută-i, Foch! Sunt familia!”. Nici nu se putea o altă dovadă de iubire și stimă mai bună pentru nația căreia-i devenise cetățean de onoare!
De fapt, pentru corectitudinea istorică, trebuie precizat că generalul a condus două misiuni în România, în 1916-1918 şi în 1918-1919. Prima misiune, cea din timpul războiului, i-a adus multă popularitate, stimă și prețuire din toate mediile societății românești. O perioadă a stat la Iaşi, unde se retrăsese toată conducerea ţării şi sumedenie de bucureşteni. Acolo, la Iași, era văzut zilnic pe străzile oraşului, cu „brişca” lui, o maşină zgomotoasă care urca şi cobora dealul Copoului, cu furie sau mai domol, după cum erau veştile de pe front. Ziarele vremii din capitala temporară a țării consemnau:„Când aliaţii erau victorioşi, «brişca» mergea liniştită, iar generalul răspundea vesel în dreapta şi-n stânga, făcând semne prietenoase. În zilele cernite, când staţiile T.F.F. (Telegrafie Fără Fir) ale armatei şi ale Legaţiei aduceau veşti triste de pe fronturi, ochii săi nu mai vedeau pe nimeni, iar automobilul fugea ca un zălud. Nopţile tulburate de nelinişte, griji şi insuccesele militare şi le petrecea aplecat deasupra biroului cu hărţi, crochiuri şi comunicate sau în faţa pianului. Atunci, pe ferestrele locuinţei doctorului George Bogdan, din strada 40 de Sfinţi în care-şi avea reşedinţa, zburau peste oraş, ca nişte suspine, notele grave şi acordurile îndurerate”. Apropo de preocuparea, grija și dorința sa de a face totul bine pentru România, merită amintit aici un mic fragment din discursul generalului la data 1 Decembrie 1918, atunci când îi însoțea pe suveranii României la revenirea în București: „Sângele eroilor căzuţi în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o frumoasă Românie, sămânţă de noi virtuţi, în aşa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinţii lor şi gata să-ţi apere pământul sacru”.
Referitor la aportul său profesional pe tărâm românesc, istoricul Glenn E. Torrey aprecia că, sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot, „divizii întregi au fost rapid aduse înapoi la ordinea de luptă. În timpul lunilor de iarnă şi de primăvară, un inventar enorm de arme a ajuns în România prin intermediul liniilor de cale ferată din Rusia”. Din documentele franceze de arhivă, reiese faptul că, în pofida condiţiilor foarte îngrijorătoare, la jumătatea lunii martie 1917, armata română avea un efectiv de 492.403 militari şi, deşi numărul efectivelor nu era foarte mare pentru concepția vremii de ducere a luptelor, acestea au fost bine instruite şi organizate în două corpuri de armată unul cu şase și celălalt cu nouă divizii.Ca urmare a eforturilor supraomenești ddepuse, generalul Henri Mathias Berthelot remarca, într-un raport adresat superiorilor săi de la Paris, progresele armatei române şi faptele de vitejie ale soldatului român. Iată cum scria acesta în memoriile sale: „soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii, au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii de profesie”. Munca generalului, de re-organizare şi instruire a armatei române, s-a văzut în timpul bătăliilor de la Mărăşti şi Mărăşeşti, unul dintre cele mai frumoase capitole ale istoriei militare a ţării noastre. Drept recunoştinţă, românii îi vor ridica la Mărăşeşti un bust generalului şi tot acolo, mult mai târziu, va funcţiona și un restaurant cu numele său. Trebuie spus că alegerea numelui Berthelot pentru un restaurant era destul de potrivită, pentru că era notoriu faptul că generalului îi plăcea să mănânce bine. Generalul era un gurmand, mâncarea fiind „slăbiciunea şi viciul său”…
După încheierea activității primei misiuni militare franceze, în urma armistițiului țării noastre cu Puterile Centrale, în seara zilei de 10 martie 1918, generalul a trebuit să părăsească România pentru o vreme. Se despărţea cu greu de familia doctorului Bogdan, care lăcrima împreună cu mulţimea ieşenilor, venită să-şi ia rămas bun. Ziarele vremii aveau să reconstituie din amintirile ieşenilor acele momente: „Urcându-se emoţionat în maşină, ca niciodată, a cerut şoferului să meargă încet spre gara Socola, de unde, la miezul nopţii, misiunea pleca spre patrie, prin sudul Rusiei, privind întristat micile case cu coşurile îngheţate şi ferestrele oarbe prin care pâlpâia ici-colo geana de lumină a unei lumânări sau a unei candele muribunde. Încă de ziuă, când începuse plecarea primelor trenuri cu ostaşii şi ofiţerii deschizători de drumuri, prin teritoriul rus cuprins de flăcările Revoluţiei, şesul Socolei răsuna de imnuri şi urale. Fanfara cânta Marseilleza, iar mulţimile de ostaşi şi ieşeni strigau necontenit:«Au revoir! Au revoir!».Aproape de ora 5, plecase grupul ofiţerilor de legătură italieni, englezi, americani şi vreo 40 de soldaţi sârbi, câţi mai rămăseseră din unităţile sosite în ajutor, pe frontul Dobrogei. După al patrulea transport de la ora 9, în noaptea târzie, pe la 11, au început să sosească miniştrii, ambasadorii şi conducătorii ţării, regele Ferdinand şi regina Maria. Cu torţe în mâini, cu lacrimi în ochi şi cuvintele «Vive la France!» pe buze, mii de tineri şi ostaşi români veniseră să se despartă de generalul Berthelot şi de membrii misiunii care plecau cu ultimul tren, la miezul nopţii.”
Adalbert Cserni
Generalul Berthelot a mai avut și meritul de a fi contribui și el decisiv la reintrarea României în război și de a obține statutul de co-beligerant în vederea tratativelor de pace ulterioare. Anterior, forțată de ieșirea Rusiei bolșevice din război, România a fost nevoită să semneze un tratat de pace umilitor cu Puterile Centrale, chiar dacă Regele Ferdinand nu l-a ratificat în cele din urmă. Pe la începutul lunii septembrie 1918, armata română mai avea încă circa 170.000 de militari care nu fuseseră demobilizați. Realitatea este că mulți români erau plini de speranță văzând schimbarea cursului războiului în favoarea Antantei, dorindu-și reintrarea României în conflict de partea Antantei. De aceea, apelul generalului francez Henri Berthelot către regele Ferdinand pentru ca România să reintre în război a fost privit cu recunoștință și mari speranțe. Trebuie amintit și faptul că unii dintre generalii români erau destul de sceptici referitor la posibilitatea unei mobilizări oportune a armatei. Nu de aceeași părere fusese generalul Alexandru Averescu, cel care l-a sfătuit pe regele Ferdinand să schimbe guvernul Marghiloman și să înceapă imediat mobilizarea, „pentru ca pacea generală să ne găsească cu arma în mână și, dacă se poate, cu un picior pe teritoriile pe care le revendicăm”. Nu era timp de ezitări dacă doream să fim în tabăra învingătorilor! Astfel, la 5 noiembrie 1918, prim-ministrul Alexandru Marghiloman i-a cerut regelui Ferdinand permisiunea de a trimite trupele Divizia 8 Infanterie în Bucovina pentru a menține ordinea în provincie, la solicitarea Consiliului Român de la Cernăuți. În aceeași zi, șeful Statului Major General, generalul Christescu, a trimis instrucțiuni secrete comandanților celor cinci corpuri de armată pentru a mobiliza armata. A doua zi, regele Ferdinand l-a demis pe prim-ministrul Alexandru Marghiloman (care a rămas în istorie cu eticheta, poate nemeritată, de a fi fost pro-german) și l-a înlocuit cu generalul Coandă, un apropiat al lui Ionel Brătianu, cel care care negociase în 1916 intrarea României în război de partea Antantei. În acest context, amintesc și că, la 7 noiembrie, guvernul german decide să înceapă negocierile pentru încheierea unui armistițiu pe Frontul de Vest. La o zi după aceasta, adică la 8 noiembrie, generalul Berthelot i-a trimis regelui Ferdinand un mesaj prin care anunța trecerea Dunării și a cerut mobilizarea armatei române: „Cer în modul cel mai serios ca armata română să fie mobilizată imediat. Mai târziu va fi prea târziu”. Drept urmare, la 9 noiembrie, guvernul român a cerut evacuarea trupelor germane de pe teritoriile sale în 24 de ore, în caz contrar acestea vor fi dezarmate. A doua zi, România a declarat război Germaniei, cu mai puțin de 24 de ore înainte ca armistițiul să intre în vigoare la 11 noiembrie, la ora 11.00. Doar șase batalioane ale armatei lui Berthelot au ajuns la Dunăre înainte ca armistițiul să fie semnat pe Frontul de Vest.
La 10 noiembrie, un detașament francez a trecut Dunărea și a fost staționat la Giurgiu, fiind prima unitate aliată care a ajuns în România de la semnarea Tratatului de la București din 1918. Pentru a întârzia înaintarea francezilor, podurile de peste râul Argeș au fost aruncate în aer de către trupele germane. La 12 noiembrie, când a fost anunțată oficial semnarea armistițiului pe Frontul de Vest, ambele tabere au oprit acțiunile militare. Deși ostilitățile cu Puterile Centrale erau acum suspendate, armata română și-a continuat mobilizarea pentru a asigura ordinea pe timpul retragerii armatelor germane, pentru restabilirea suveranității românești în zonele ocupate anterior de trupele inamice și pentru intrarea ulterioară în Transilvania și în celelalte regiuni promise României prin tratatul din 1916 cu Antanta. Pentru serviciile sale aduse României, la data de 4 iunie 1917, generalul Berthelot a fost declarat cetăţean de onoare al României de către Senat şi Camera Deputaţilor, iar în octombrie 1922, în baza unei legi speciale votate de parlament, guvernul i-a donat 70 de hectare de teren agricol, livadă şi pădure şi un conac în localitatea hunedoreană Fărcădinul de Jos. După un an, locuitorii comunei au decis să dea acesteia numele generalului, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul dat României în timpul războiului de reîntregire. Până când s-a stins din viaţă, Henri Berthelot a venit aproape în fiecare an la conacul din localitatea care-i purta numele, aducând întotdeauna cu el daruri sătenilor. Merită amintit și faptul de onoare că și-a donat proprietatea prin testament Academiei Române, al cărei membru de onoare devenise la 5 iunie 1926, pentru ca, din veniturile obţinute, să fie oferite burse tinerilor care urmau şcoala militară şi doreau să-şi continue studiile la Academia Militară din Nancy.
Când a murit, la 29 ianuarie 1931, de artrită, Berthelot a fost înmormântat la Nervieux, iar Nicolae Iorga a mers la înmormântarea lui. În ţară, drapelele au fost coborâte în bernă şi, în prezenţa regelui şi a cavalerilor Ordinului Militar „Mihai Viteazul”, s-a ţinut o slujbă de pomenire. Ministrul instrucţiei publice a hotărât ca, în toate şcolile din România, să se ţină o oră de curs consacrată memoriei regretatului general. Ziarul „Viitorul” a publicat următorul text: „L-am iubit mult. L-am venerat. Era al Franţei, dar era şi al nostru. Icoana sa va rămâne neuitată în cronica românismului, în timp ce memoria sa va trece peste generaţii ca o moştenire glorioasă a naţiunii.” Pe 6 februarie 1931, s-a citit testamentul generalului Henri-Mathias Berthelot, care, spre „a mulţumi naţiei româneşti pentru toate mărturiile de recunoştinţă şi de dragoste ce mi-au fost arătate”, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinul de Jos (acum este din nou numită General Berthelot), sumele de la Banca „Marmorosch-Blank” sau în sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreţinerea unor tineri spre a-şi completa studiile într-o şcoală franceză, civilă sau militară.
În anii din urmă, la data de 30 octombrie 2001, printr-o hotărâre a Parlamentului României, comuna Unirea (fosta Fărcădinul de Jos rebotezată de regimul comunist) a primit oficial denumirea de comuna General Berthelot. Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Stan, Constantin I., Generalul Henri M. Berthelot și românii, Editura Paideia, București, 2008
Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
***, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
Berthelot, Henri (General), Memoires et Correspondance. 1916-1919, Edited by Glenn E. Torrey, Columbia University Press, New York, 1987
General Henri Mathias Berthelot, Memorii și corespondență: 1916-1919, ed. stabilită și introducere de Glenn Torrey, traducere din limba franceză de Mona Iosif, Editura Militară, 2018
https://academiaromana.ro/com2018/pag_com18_0719.htm
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/generalul-berthelot-un-francez-cu-suflet-de-roman
https://fscro.eu/generalul-berthelot-un-francez-cu-inima-de-roman/
https://citestema.ro/mentalitatea-unui-invingator-generalul-henri-mathias-berthelot-un-roman-mai-roman-decat-romanii-memorii-si-corespondenta-1916-1919/
https://www.facebook.com/682022645156761/photos/a.713239242035101/3119578071401194/?type=3
https://financialintelligence.ro/berthelot-si-romania/
https://blog.citatepedia.ro/general-berthelot-pe-frontul-romanesc.htm
https://www.art-emis.ro/istorie/misiunea-in-romania-a-generalul-henri-mathias-berthelot
