Henri Benjamin Rabaud, dirijor, compozitor și pedagog francez remarcabil

Henri Benjamin Rabaud (10 noiembrie 1873 – 11 septembrie 1949) a fost un dirijor, compozitor și pedagog francez remarcabil, cunoscut pentru contribuțiile sale la organizațiile muzicale din Franța și pentru susținerea direcțiilor conservatoare în muzica franceză din prima jumătate a secolului XX.

Rabaud provenea dintr-o familie de muzicieni. Tatăl său, Hippolyte Rabaud, a fost profesor de violoncel la Conservatorul din Paris, iar mama sa era o cântăreață de renume, aproape interpretând rolul Margueritei la cererea lui Charles Gounod. Bunicul său din partea mamei a fost un flautist respectat, iar străbunica sa a fost soprana Julie Dorus-Gras.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Rabaud#/media/Fi%C8%99ier:Henri_Rabaud.jpg

Rabaud a studiat la Conservatorul din Paris sub îndrumarea lui André Gedalge și Jules Massenet. În 1908 a devenit dirijor la Opéra-Comique din Paris, iar mai târziu a condus cea de-a 100-a reprezentație a operei sale Mârouf, savetier du Caire. Între 1914 și 1918 a fost directorul Operei din Paris. În 1918, a acceptat poziția de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston, dar s-a întors la Paris după un singur sezon. În perioada petrecută în Statele Unite, a fost admis ca membru în Phi Mu Alpha Sinfonia, o fraternitate muzicală națională.

După retragerea lui Gabriel Fauré în 1922, Rabaud a devenit directorul Conservatorului din Paris, post pe care l-a ocupat până la pensionarea sa în 1941. Printre studenții săi importanți s-au numărat Olivier Messiaen, Jean Langlais și Jehan Alain, iar printre profesorii din acea perioadă se numărau Paul Dukas, Jean Roger-Ducasse, Marcel Dupré și Claire Croiza. În 1940, sub ocupația germană, a colaborat la întocmirea unui registru detaliat al originii rasiale a studenților Conservatorului.

Henri Rabaud a câștigat în 1894 Premiul Romei cu cantata Daphné. Opera sa Mârouf, savetier du Caire îmbină influențe wagneriene cu exotismul oriental. Printre alte lucrări se numără opera L’appel de la mer, inspirată de piesa Riders to the Sea de J.M. Synge, muzică incidentală și coloane sonore de film, inclusiv partitura pentru Le Joueur d’échecs din 1925.

Compozițiile orchestrale ale lui Rabaud includ Divertissement sur des chansons russes, Églogue, un poem inspirat de operele lui Vergiliu, și La Procession nocturne, o lucrare simfonică populară care continuă să fie interpretată. În domeniul muzicii de cameră, Rabaud a compus mai multe lucrări pentru violoncel și pian, precum și Solo de concours pentru clarinet și pian, o piesă tehnică scrisă pentru competițiile Conservatorului.

În calitate de compozitor conservator, Rabaud era cunoscut pentru convingerea sa fermă că „modernismul este dușmanul”.

Lucrări Selectate

Operă

• La Fille de Roland (1904)
• Mârouf, savetier du Caire, Op. 14 (1914)
• L’Appel de la mer (1924), bazată pe Riders to the Sea de J.M. Synge
• Rolande et le mauvais garçon (1934)

Voce cu orchestră

• Job, Op. 9, oratoriu (1900)

Orchestră

• Divertissement sur des chansons russes, Op. 2 (1899)
• Procession nocturne, poem simfonic, Op. 6 (1899)
• Églogue, Poème virgilien, Op. 7 (1899)
• Orchestrarea Dolly Suite de Fauré (1906)
• Simfonia nr. 1 în re minor, Op. 1 (1893)
• Simfonia nr. 2 în mi minor, Op. 5 (1899)

Muzică de cameră

• Cvartet de coarde, Op. 3 (1898)
• Andante et Scherzo pentru flaut, vioară și pian, Op. 8 (1899)
• Solo de concours pentru clarinet și pian, Op. 10 (1901)

Altele

• Muzică incidentală pentru The Merchant of Venice (1917)
• Coloana sonoră pentru filmele Le Miracle des loups (1924) și Le Joueur d’échecs (1926)

Rabaud a rămas un exponent al tradiției conservatoare franceze în muzică, iar influența sa ca pedagog și compozitor s-a manifestat asupra generațiilor următoare de muzicieni.