Current track

Title

Artist


Halda de fosfogips din Bacău trece în administrarea Ministerului Mediului

#Postat de on iulie 20, 2022

Halda de fosfogips din Bacău, muntele de deșeuri întins pe o suprafață de aproape 160.000 de metri pătrați, intră în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, și va beneficia de finanțare europeană prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), a anunțat primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Halda de fosfogips a fost declarată bun de interes public național și a fost înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

„Cum formele legale au fost îndeplinite, sunt convins că autoritățile centrale vor demara cât mai grabnic procedura de închidere a muntelui de deșeuri care a sufocat zeci de ani municipiul Bacău și împrejurimile. Mulțumesc oamenilor politici băcăuani care au înțeles importanța acestui demers făcut de Primăria municipiului Bacău pentru binele și sănătatea noastră!”, a mai precizat primarul Viziteu.

Halda de la Sofert este cea de-a doua mai mare haldă de fosfogips din România, după cea a uzinei de la Năvodari. Potrivit specialiștilor, în acest loc radioactivitatea este foarte crescută, ce trece de 1mSv. În anii 90′ a existat un proiect înfiinţat în Bacău, de folosire a acestui reziduu la tencuieli interioare de case, dar s-a observat că, datorită încăperilor închise, radiaţiile erau periculos de înalte.

 

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *