Hagop Djololian Siruni, jurnalist, istoric, armenolog, orientalist, poet și traducător român de origine armeană

Hagop Djololian Siruni, cunoscut mai ales sub pseudonimul H. Dj. Siruni (n. 6/18 aprilie 1890, Adabazar, Imperiul Otoman – d. 7 aprilie 1973, București), a fost un jurnalist, istoric, armenolog, orientalist, poet și traducător român de origine armeană.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/H._Dj._Siruni#/media/Fișier:Hakob_Siruni.png
S-a născut într-o familie modestă din Turcia, tatăl său, Arakel, fiind zugrav. După absolvirea cursurilor primare la Adabazar și la Școala „Esaian” din Istanbul (1901-1904) și a celor secundare la Liceul Central Armenesc din Istanbul (1904-1908), a urmat studii de drept între 1909 și 1914.

În perioada studenției, a început să publice articole în diverse ziare și reviste armenești, având o activitate literară și de critică teatrală. A fost arestat pentru prima dată în 1908, fiind acuzat de lectura literaturii progresiste, dar a fost eliberat după schimbarea regimului.

Siruni s-a alăturat partidului naționalist armean Dașnak, care lupta pentru eliberarea armenilor subjugati de Imperiul Otoman. În timpul genocidului armean din 1915, a fost urmărit de autorități și a trăit ascuns timp de patru ani. După începerea regimului sovietic în Armenia în 1920, a cerut conducerii Dașnak să faciliteze emigrările armenilor în noul stat sovietic.

În 1922, după instalarea regimului Atatürk în Turcia, a fugit în România, unde s-a stabilit la București cu familia. La acest pas a contribuit marele istoric Nicolae Iorga, care l-a convins să rămână în România. Iorga îl caracteriza drept un „erudit și eminent orientalist, cunoscător al limbii turcești, ale cărui cercetări au clarificat aspecte mai puțin cunoscute ale relațiilor României cu Imperiul Otoman”.

În România, Siruni a activat la Arhivele Statului și Biblioteca Centrală de Stat din București și a fost secretar general al Eparhiei Armene din România (1922-1933). A fondat și a condus revista literară „Navasart” (1932-1944), ziarul „Araz” și revista „Ani” (1935), promovând cultura armeană. De asemenea, a tradus poezii ale lui Mihai Eminescu în limba armeană.

A fost lector de limbă și istorie turcă la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice din 1943 și a condus secția de studii turcești și orientale.

La 28 decembrie 1944, a fost arestat împreună cu alți intelectuali armeni și deportat în URSS, fiind acuzat de colaborare cu elemente ostile regimului sovietic. După mai multe intervenții din partea instituțiilor culturale din România, a fost deportat la Erevan, unde a trăit sub domiciliu obligatoriu până în 1955, când i s-a permis să se întoarcă în România.

După întoarcerea în țară, Siruni a solicitat să fie reîncadrat în activitatea științifică, dar i s-a refuzat reintegrarea completă, deși a continuat să contribuie la cercetările istorice, studierea documentelor armenești și turcești legate de istoria României. În ultimii ani, a fost fondator și președinte de onoare al Societății de Orientalistică din România și a contribuit la redactarea anuarului „Studia et Acta Orientalia”.

A murit pe 7 aprilie 1973, la București.

Lucrări publicate

• Cuvinte românești în dialectul românilor din Ardeal (1927)
• Manuscrise armenești din România (1928)
• Variantă a legendei Meșterului Manole (1928)
• Din trecutul tiparului armenesc din România (1928)
• Mărturii armenești despre România (1936)
• Armenii în viața economică a Țărilor Române (1944)
• Armenii din Transilvania (1965)
• Documente din arhive armenești pe pământul României (1966)

Distincții
În 2012, a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.