Gustav Hertz, fizician german

Gustav Hertz (n. 22 iulie 1887, Hamburg, Germania – d. 30 octombrie 1975, Berlin, Germania de Est) a fost un fizician german remarcabil, distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1925 alături de James Franck pentru experimentul Franck-Hertz. Acest experiment a oferit o validare esențială a teoriei cuantice, demonstrând că energia poate fi absorbită de un atom numai în cantități precise, confirmând astfel modelul atomic propus de Bohr.

Nepot al faimosului fizician Heinrich Hertz, Gustav Hertz a studiat la universitățile din Göttingen, München și Berlin. În 1913, a devenit asistent în fizică la Universitatea din Berlin, unde a început colaborarea cu Franck. Experimentele lor au demonstrat că, pentru a fi absorbită de un atom de mercur, un electron trebuie să aibă exact 4,9 eV, nivel corespunzător tranziției electronilor la o energie mai înaltă, validând ideea că atomii absorb energie în „cuante.”

În 1925, Hertz a fost numit profesor de fizică la Universitatea din Halle, iar în 1928 a devenit profesor la Technische Hochschule din Berlin. În 1932, a dezvoltat o metodă de separare a izotopilor de neon. După al Doilea Război Mondial, între 1945 și 1954, a desfășurat activități de cercetare în Uniunea Sovietică. Revenit în Germania de Est în 1954, a fost profesor și director al Institutului de Fizică din Leipzig până în 1961.