Grigore L. Ioachim, inginer român

Grigore L. Ioachim, (14 decembrie 1906, Borca, județul Neamț – 5 octombrie 1976, București), a fost un inginer român de prestigiu, specialist în exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze, membru corespondent al Academiei Române din anul 1963, profesor universitar și cercetător cu contribuții remarcabile în tehnica petrolieră internațională.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_L._Ioachim#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://www.facebook.com/100067395624597/posts/5-octombrie-1976-s-a-stins-din-viață-inginerul-grigore-ioachimgrigore-ioachim-14/1127152782874565/

A absolvit Școala Politehnică din București, Secția Mine, în perioada 1926–1931, iar în 1966 a obținut titlul de doctor în științe tehnice cu teza Studii asupra unor metode de oprire a erupțiilor necontrolate.

Și-a desfășurat activitatea în cadrul unor importante instituții și întreprinderi din domeniul petrolier: Societatea Distribuția Petrolului, Societatea Columbia, schela Moreni, unde a fost director între 1946 și 1949, precum și în Ministerul Industriei și Petrolului, ocupând succesiv funcțiile de director al Centralei Petrolului, director tehnic și consilier tehnic.

În paralel, a avut o carieră universitară de excepție, fiind profesor de Tehnologia extracției petrolului și gazelor și prorector (1959–1968) la Institutul de Petrol și Gaze din București. A înființat catedra de Extracția, transportul și tratarea țițeiului și gazelor în cadrul UPG Ploiești, contribuind decisiv la formarea specialiștilor din domeniu.

Grigore L. Ioachim a desfășurat o intensă activitate de cercetare, cu rezultate recunoscute pe plan internațional. În 1938, a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupție artificială (gaslift) pentru sonde cu adâncimi mai mari de 200 m, soluție adoptată ulterior în SUA și URSS. A realizat cercetări fundamentale asupra erupțiilor necontrolate ale sondelor, iar în 1955 a obținut brevet de invenție pentru o metodă de stingere și captare a gazelor la sondele incendiate.

Este autorul unor lucrări de referință, printre care: Exploatarea zăcămintelor de țiței, Extracția țițeiului și gazelor, Sinteză asupra optimizării funcționării pompelor submersibile, Dezlocuirea țițeiului din medii permeabile de către apa tratată cu polimeri, precum și al unor cursuri universitare și postuniversitare, inclusiv pentru programe internaționale desfășurate sub egida UNESCO.

A fost vicepreședinte al Comisiei de Combatere a Coroziunii a Academiei Române (1965) și membru al Societății Inginerilor Petroliști din Franța.

Pentru meritele sale profesionale și științifice, a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, clasa a IV-a, în anul 1971.