Papa Grigore I cel Mare

Sfântul Papă Grigore I, cunoscut sub numele de Grigore cel Mare sau Grigore Dialogul, s-a născut în jurul anului 540 d.Hr. în Roma, pe atunci parte a Regatului Ostrogot. A decedat la 12 martie 604 d.Hr. în Roma, care făcea parte din Imperiul Roman de Răsărit. A fost papă al Romei între 590 și moartea sa și este recunoscut drept doctor al Bisericii și unul dintre cei patru părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona și Ieronim. Grigore este, de asemenea, primul papă provenit din rândurile călugărilor și a fost canonizat imediat după moartea sa în ambele părți ale Imperiului Roman.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Grigore_I_cel_Mare#/media/Fișier:Gregory_I_-_Antiphonary_of_Hartker_of_Sankt_Gallen.jpg

Numele său, Grigore (lat. Grigorius), provine din greacă și înseamnă „vigilent”. Puține informații există despre copilăria sa, dar se știe că, în acea perioadă, Italia a fost recucerită de împăratul roman răsăritean Iustinian I cel Mare, după conflictele cu goții, începând cu anul 552. După înfrângerea unei invazii a francilor în 554, Italia a intrat într-o perioadă de liniște, sub conducerea imperiului bizantin, păstrând limba latină ca limbă oficială.

Familia sa, originară din Roma, locuia într-o vilă suburbană pe colina Caelius, care astăzi poartă numele de Via di San Gregorio. Grigore provenea dintr-o familie cu o mare influență în societatea romană, iar un strămoș al său a fost Felix al III-lea, papă sub regele got Theodoric cel Mare. Familia lui Grigore deținea, de asemenea, proprietăți în jurul Romei și în Sicilia, unde s-a refugiat în timpul războiului de redobândire a Italiei.

Grigore a fost educat de episcopul Grigore de Tours și s-a dovedit a fi un student strălucit, mai ales în domenii precum gramatică, dialectică și retorică. Cunoștea foarte bine latina și dreptul imperial, indicând o pregătire pentru o carieră în administrația imperială.

În urma studiilor sale, Grigore a intrat în cariera administrativă, fiind numit în 573 de către împăratul bizantin Iustin al II-lea în funcția de Prefect al Romei (praefectus urbis), cea mai înaltă funcție civilă în oraș. Responsabilitățile sale includeau menținerea ordinii publice, aprovizionarea cu alimente și coordonarea relațiilor cu papa și autoritățile imperiale. În timpul guvernării sale, Roma a prosperat, iar Grigore a câștigat respectul și iubirea cetățenilor, fiind numit „consulul lui Dumnezeu”.

După moartea tatălui său, Grigore a renunțat la funcția publică și a intrat în viața monahală. A împărțit întreaga sa avere săracilor și a fondat șapte mănăstiri, dintre care șase în Sicilia. A transformat casa părintească de pe Colina Caelius într-o mănăstire dedicată Sfântului Apostol Andrei și s-a alăturat călugărilor benedictini. În 579, papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și l-a trimis la Constantinopol ca apocrisar (ambasador), funcție pe care a ocupat-o timp de șapte ani. În această perioadă, Grigore a cerut ajutorul împăraților bizantini pentru a proteja Roma de atacurile longobarde.

După moartea papei Pelagius al II-lea, Grigore a fost ales papă în 590. Deși inițial s-a opus, a fost în cele din urmă adus înapoi la Roma și hirotonit episcop pe 3 septembrie 590. În timpul celor 14 ani de pontificat, Grigore a organizat apărarea Romei, a îmbunătățit aprovizionarea cu apă și alimente, și a reglementat diferite aspecte ale administrației publice. A favorizat răspândirea credinței creștine, susținând misiunea lui Augustin de Canterbury în Anglia.

În 591, în mijlocul unei epidemii de ciumă, Grigore a cerut populației Romei să participe la o ceremonie de pocăință, iar conform tradiției, la trecerea prin fața mormântului împăratului Adrian, a apărut Arhanghelul Mihail, semn că rugăciunile au fost ascultate și epidemia s-a oprit. Grigore a murit pe 12 martie 604 și a fost înmormântat în Bazilica Sfântul Petru din Roma.

În calendarul roman universal, Sfântul Grigore este sărbătorit pe 3 septembrie (ziua hirotonirii sale ca episcop), iar în calendarul bizantin, lutheran și anglican este sărbătorit pe 12 martie (ziua morții sale).

Sfântul Grigore a lăsat o mare moștenire literară, incluzând 848 de scrisori și omilii. Cele patru volume ale lucrării Dialoguri sunt apreciate în creștinătatea răsăriteană, iar Cartea regulii pastorale este un ghid pentru preoți în care vorbește despre asceză și ministeriul preoțesc. De asemenea, Grigore a contribuit la dezvoltarea muzicii sacre, fiind asociat cu „cântarea gregoriană”. În timpul pontificatului său, a fost cunoscut și pentru compunerea Liturghiei darurilor înainte sfințite, care este folosită în bisericile răsăritene.