Gotthold Ephraim Lessing, scriitor și filozof german, reprezentant de seamă al Iluminismului în Germania

Gotthold Ephraim Lessing (n. 22 ianuarie 1729, Kamenz, Lusația Superioară, Saxonia – d. 15 februarie 1781, Braunschweig, Brunswick) a fost un dramaturg, critic literar și filozof german, remarcându-se prin contribuțiile sale în domeniul esteticii și al filozofiei. Lessing a jucat un rol esențial în eliberarea dramei germane de influența modelelor clasice și franceze și a scris lucrări de importanță durabilă. Eseurile sale critice au avut un impact semnificativ asupra literaturii germane, combatând dogmatismul conservator și promovând toleranța religioasă și intelectuală, precum și căutarea obiectivă a adevărului.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gotthold_Ephraim_Lessing#/media/Fi%C8%99ier:Gotthold_Ephraim_Lessing_Kunstsammlung_Uni_Leipzig.jpg

Tatăl său, un teolog respectat, s-a străduit să întrețină familia numeroasă, chiar și în calitate de pastor primarius. La vârsta de 12 ani, Lessing, deja un cititor pasionat, a intrat la prestigioasa Fürstenschule din Meissen, unde a studiat limbi clasice precum greaca, latina și ebraica. Admirând comediile lui Plautus și Terence, Lessing a fost inspirat să devină dramaturg.

În 1746, a început studiile la Universitatea din Leipzig, deși adevăratele sale interese erau în domeniul literaturii, filozofiei și artei. A devenit fascinat de teatrul din Leipzig, unde Caroline Neuber revigorase scena. În 1748, Lessing a scris comedia Der junge Gelehrte („Tânărul savant”), o satiră a unui savant arogant și vanitos, care reflecta critici la adresa propriei educații academice. Altele dintre comediile sale din acea perioadă (1747-1749), cum ar fi Damon, Die alte Jungfer („Bătrâna servitoare”), Der Misogyn („Mizoginul”) și Die Juden („Evreii”), au abordat teme precum bigotismul, prejudecățile și ipocrizia. În Die Juden, Lessing a criticat discriminarea împotriva evreilor, lăudând noblețea minții lor.

În perioada 1751-1752, Lessing a obținut licența în medicină la Wittenberg, apoi s-a întors la Berlin. A început să publice critici și eseuri în Berlinische Privilegierte Zeitung, iar în 1753-1755 a publicat o ediție în șase volume a lucrărilor sale, incluzând comedia Domnișoara Sara Sampson, care a marcat începutul unei noi forme de dramă germană, cu personaje din clasa de mijloc și teme tragice. Aceasta a fost o ruptură importantă față de tradiția de a reprezenta doar personaje aristocratice în tragedii. Sara Sampson s-a inspirat din lucrările lui George Lillo și Samuel Richardson și a fost un succes major, fiind considerată prima dramă de succes din literatura germană cu un personaj din clasa de mijloc.

În acești ani, Lessing a susținut o serie de lucrări teoretice importante. A publicat Rettungen („Revendicări”), în care a apărat gânditori independenți din perioada Reformei. Polemicile sale, cum ar fi Ein Vade Mecum für den Herrn Samuel Gotthold Lange (1754), l-au consacrat drept un critic formidabil, temut pentru abilitatea sa de a ataca cu argumente clare și incisive. De asemenea, a intrat într-un schimb de idei cu Moses Mendelssohn și C.F. Nicolai despre estetica dramei, susținând că tragedia nu trebuie să impună o moralitate, ci să trezească în public milă și admirație.

În perioada 1755-1758, Lessing a publicat o serie de lucrări despre literatura contemporană și a atacat teatrul francez, cerând o dramă germană autentică, bazată pe realism și fidelitate față de natură. În 1766, a publicat Laocoon; oder über die Grenzen der Malerei und Poesie, o lucrare esențială în care a argumentat despre limitele picturii și ale poeziei. Lessing a susținut că pictura trebuie să surprindă momente de intensitate dramatică, în timp ce poezia trebuie să reflecte secvența unui eveniment în timp.

În 1767, Lessing a scris comedia Minna von Barnhelm, una dintre capodoperele sale, care a devenit un exemplu al comediei clasice germane. Piesa se centrează pe o relație între un ofițer prusac și o tânără din clasa de mijloc și explorează conflictele între onoare și iubire într-un context social complex.

În 1770, Lessing a devenit bibliotecar la Wolfenbüttel, iar în acești ultimi ani a scris unele dintre cele mai importante lucrări ale sale. Nathan der Weise (1779) este o dramă filozofică ce promovează toleranța între religii și subliniază umanitatea comună a oamenilor din diferite culturi. În această lucrare, Lessing explorează ideea că iubirea și înțelegerea reciprocă sunt fundamentale pentru umanitate. De asemenea, a publicat Die Erziehung des Menschengeschlechts (1780), un tratat despre perfectibilitatea rasei umane, care reflectă credința sa în progresul moral al omenirii.

În ciuda realizărilor sale literare și filozofice, ultimii ani ai lui Lessing au fost marcați de suferință personală și dificultăți.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Gotthold-Ephraim-Lessing