Gospodării inundate în satul Dârmoxa, după revărsarea Pârâului Păltiniș
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 23, 2021
Mai multe gospodării de pe raza satului Dârmoxa, din apropierea orașului Broșteni, au fost inundate seara trecută, 22 iunie, după ce Pârâul Păltiniș a crescut în debit și s-a revărsat ca urmare a ploilor abundente din ultima perioadă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, apele au inundat trei gospodării.

După oprirea ploii, apa s-a retras din două gospodării, construite în pantă, iar pompierii militari și lucrătorii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Broșteni au intervenit cu motopompe și utilaje pentru evacuarea apei din a treia gospodărie, aceasta fiind amplasată pe o suprafață mai plană.
Tot ieri, un bărbat de 48 de ani și fiul său de numai 11 ani au rămas prizonieri în propria casă, după ce apele umflate au năvălit în interior. Apa a avut mai mult de un metru și s-a revărsat brusc după ploile torențiale de marți seară. La fața locului au mers mai mulți localnici, dar și un lucrător al Primăriei orașului Broșteni, cu un utilaj de tip buldoexcavator. O mână de ajutor au dat și reprezentanții Serviciului Voluntar Pentru Situații de Urgență Broșteni, care au acționat pentru desfundarea canalelor de scurgere a apei pentru limitarea pagubelor produse de fenomenul meteo, reușindu-se astfel redresarea cursului apei. Alte două gospodării au fost afectate de creșterea cursului pârâului Dârmoxa, iar oamenii care au sărit în ajutor au acționat cu motopompe și utilaje pentru evacuarea apei.
Din păcate, a fost distrus în mai multe locuri drumul care leagă satul Dârmoxa de satul Păltiniș, anunţă Primăria Broşteni.

Jurnal FM 