Current track

Title

Artist


Gospodărie la un pas să se transforme în scrum, după ce o maşină a luat foc

#Postat de on septembrie 16, 2020

Pompierii militari suceveni au intervenit în această dimineaţă, cu trei autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea suceveană Ipoteşti. Focul a pornit iniţial de la un autoturism, care se afla într-un garaj, corp comun cu casa de locuit.

La sosirea echipajelor, ardeau autoturismul, garajul şi acoperişul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă. Maşina s-a transformat în scrum, garajul a ars pe 40 metri pătraţi, iar acoperişul casei, pe 100 metri pătraţi. Au mai ars lemne de foc, obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie. S-au degradat finisaje interioare şi exterioare ale casei.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *