S-a întâmplat în 4 iulie 1927
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 4, 2021
S-a întâmplat în 4 iulie 1927: S-a născut Gina Lollobrigida, actriţă italiană de film şi fotoreporter (din anii ’80 ai secolului XX s-a consacrat fotografiei profesioniste). Luigina „Gina” Lollobrigida s-a născut la 4 iulie 1927, la Subiaco, în regiunea Lazio, un pitoresc sat de munte din centrul Italiei.Ea a fost una din cele patru fete ale tâmplarului și fabricantului de mobilă Giovanni Lollobrigida, alături de Guiliana, Maria şi Fernanda.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gina_Lollobrigida#/media/Fi%C8%99ier:Gina_Lollobrigida_(1960s).jpg
Pleacă la Roma pentru a lua lecţii de canto, dar frecventează şi studiourile Cinecitta unde are diverse îndeletniciri, printre care şi aceea de figurantă, sub pseudonimul Diana Loris. Debutul ei în această ipostază are loc în anul 1946, în filmul lui Riccardo Freda, „Aquila Nera”/ „Vulturul negru”. A studiat pictura şi sculptura, la Academia de Arte Frumoase din capitala Italiei.În anul 1947 a participat la concursul „Miss Italia”, obţinând locul al treilea, după alte două frumuseţi ale cinematografiei italiene, Lucia Bosé şi Gianna Maria Canale. Imediat dupa acest moment a primit, în acelaşi an, nu mai puţin de şapte roluri mai mici în diferite producţii cinematografice, care aveau să o aducă în atenţia criticii mondiale de film, mai ales prin frumuseţea sa răpitoare.
În anii de după război, în care Europa se reconstrucția din temelii, iar Italia dădea semne că renunță la neorealism în favoarea strălucirii cinematografiei hollywoodiene, Lollobrigida a devenit un sex-simbol veritabil, fiind poreclită „La Lollo”, dar a preferat să rămână seducătoarea Italiei, după ce a refuzat contracte tentante, pe termen lung, la Hollywood.În anul 1949, Gina se căsătoreşte cu doctorul şi producătorul de origine iugoslavă Milko Skofic, care avea să-i dăruiască un fiu, pe Milko Skofic Jr.În anul 1952 joacă rolul remarcabil Adeline La Franchise, în producţia „Fanfan la Tulipe”, şi tot în acelaşi an apare în „Enrico Caruso: leggenda di una voce”, în rolul Stella.
Primeşte apoi câteva roluri importante la Hollywood, în comedii şi filme de acţiune, rămase memorabile, dintre partenerii de platou fiind de menţionat Rock Hudson, Sylvia Sydney sau Humphrey Bogart. Poate cea mai celebră din aceste realizări cinematografice, este „Beat the Devil”, în regia lui John Huston, film realizat în anul 1953.A fost alintată deseori cu apelativul „Mona Lisa secolului XX”, tocmai fiindcă era unică, prin apariţie şi interpretare. În anul 1954 a apărut în pelicula „Pâine, Dragoste și Visuri”, prestaţia sa aducându-i premiul Nastro d’Argento, echivalentul italian al Oscarurilor, iar în anul 1955 primeşte calificativul de „La donna più bella del mondo”, după rolul remarcabil jucat de ea în filmul cu același nume, care i-a adus și primul premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriță.O altă prezenţă remarcată de critică şi de public este aceea din filmul lui Luigi Zampa, „La Romana”, din anul 1955.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-4-iulie-1927/
Jurnal FM 