Gheorghe Ionescu, cântăreț român

Gheorghe Ionescu, cunoscut pe scenă sub numele de Gion (n. 23 februarie 1909, București – d. 17 octombrie 1999, New York), a fost un cântăreț român de muzică ușoară, celebru în perioada interbelică, apreciat pentru timbrul său cald și stilul elegant de interpretare.

Născut în București, în familia lui Ioan și Maria Ionescu, Gion a crescut alături de cele două surori ale sale, Elena și Ecaterina, în casa părintească de pe strada Sirenelor, pe Dealul Spirii.
Deși familia îl îndrumase spre o carieră medicală, înscriindu-l la Facultatea de Medicină, destinul său s-a schimbat radical după ce a leșinat la prima autopsie. A renunțat la studii, și-a vândut cărțile de medicină, iar cu banii obținuți și-a cumpărat un set de tobe și un frac – semn al începutului unei vieți dedicate scenei.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/music-notes-musical-note-melody-3904317

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ionescu_Gion#/media/Fișier:Ionescu_Gion.jpg

Familia a aflat întâmplător despre noua sa vocație, într-o seară când Maria Ionescu a fost adusă la barul „Răcarul”, unde cânta fiul ei. Văzându-l pe scenă, mama a leșinat, rușinată de faptul că fiul ei alesese o carieră considerată nepotrivită pentru o familie respectabilă. Însă Gion și-a urmat drumul, convins că menirea lui era muzica.

În scurt timp, Gion a devenit una dintre cele mai îndrăgite voci ale Bucureștiului anilor ’30. O reclamă a vremii îl anunța drept „Cel mai bun diseur Gion, pe cele mai bune plăci Odeon”.
A cântat ca solist la bomboneria „Zamfirescu”, apoi a colaborat cu orchestra de jazz „Ghinda” și cu formațiile lui Elly Roman, susținând recitaluri la Cazinoul din Sinaia, Terasa Otetelișanu și Carmen Silva din Eforie.

Repertoriul său cuprindea în special tangouri, genul preferat al publicului de atunci. Printre melodiile sale celebre se numără „Vecina mea de vis-à-vis”, „Adio, doamnă!”, „Niura”, „Nopți de argint”, „Beau!” (de Ionel Fernic), „Inima-i un telefon”, „Tu ești totul pentru mine” și „Dă-mi iarăși gura ta”.
Între 1932 și 1933, Gion a realizat toate înregistrările sale de studio pentru casa Odeon, iar discurile au fost distribuite inclusiv în Germania și Suedia, aducându-i faimă internațională.

După război, odată cu instaurarea regimului comunist, destinul lui Gion s-a schimbat dramatic. Fiind cunoscut în mediile aristocratice și având legături cu Casa Regală, a fost arestat în 1949 și trimis în lagărele de muncă forțată de la Canalul Dunării și Făgăraș, unde a rămas până în 1955.
A supraviețuit cu greu, ieșind din detenție bolnav și slăbit, cu chipul mutilat. După eliberare, și-a regăsit familia, dar cariera sa artistică fusese distrusă. În noua ordine socială, un fost deținut politic era considerat „inamic al poporului”.

Deși marginalizat, Gion nu a renunțat la muzică. Din anii ’60 până la sfârșitul anilor ’70, a cântat în restaurante bucureștene precum „Zori de Zi”, „Pescăruș”, „Bordei”, „Feroviar”, „Unirea”, dar și pe litoral, la Cazinoul din Mamaia și în Satul de Vacanță din Neptun.
Frequentând „Bursa Muzicienilor” de la Podul Izvor, Gion coordona mici formații ad-hoc, descoperind instrumentiști tineri. Vorbea fluent franceza și germana, impresionând turiștii străini cu interpretări sensibile ale melodiilor în limbile lor.

În 1979, la vârsta de 70 de ani, Gion a reușit să plece împreună cu soția sa din România, sub pretextul unei excursii pe Dunăre, și s-a refugiat la Viena, apoi în Statele Unite.
După o perioadă dificilă, s-a stabilit la New York, unde, chiar și la o vârstă înaintată, a continuat să cânte ocazional în restaurante românești din Manhattan. Locuia aproape de Carnegie Hall și Lincoln Center, locuri pe care le frecventa adesea, bucurându-se de muzică până la sfârșitul vieții.

Gheorghe Ionescu – Gion – a murit în New York, la 17 octombrie 1999, la vârsta de 90 de ani.

Filmografie selectivă

• Viața învinge (1951) – spionul american Murray
• Mitrea Cocor (1952)
• Răsare soarele (1954) – Basil Popescu
• Cerul începe la etajul III (1967)
• Răpirea fecioarelor (1968) – Vodă Hangerli
• Ofițerul recrutor (1969) – Căpitanul Brazen.