Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României din 1947 până în 1965

Gheorghe Gheorghiu-Dej (n. 8 noiembrie 1901, Bârlad, Tutova, România – d. 19 martie 1965, București) a fost lider de lungă durată al Partidului Comunist Român, prim-ministru al României (1952–1955) și președinte al Consiliului de Stat (1961–1965).

După Primul Război Mondial, Gheorghiu-Dej s-a alăturat mișcării comuniste, intrând în Partidul Comunist Român (aflat în ilegalitate la acea vreme) în 1930. În 1933, a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru rolul său în organizarea grevei feroviarilor de la Grivița. Evadând din închisoare în august 1944, a reușit să devină secretar general al partidului chiar în perioada loviturii de stat antifasciste din 23 august 1944, moment în care România a trecut de partea Aliaților împotriva Germaniei. A fost numit ministru al comunicațiilor în primele guverne de după eliberare (1944–1946). Deși avea un rol aparent minor în guvern, a jucat un rol decisiv în îndepărtarea prim-ministrului Nicolae Rădescu și în instaurarea unui guvern dominat de comuniști și aliații lor în martie 1945.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej#/media/Fi%C8%99ier:Gheorghe_Gheorghiu-Dej1.jpg

Între 1945 și 1965, Gheorghiu-Dej a deținut funcțiile de secretar general și apoi de prim-secretar al Partidului Comunist, contribuind la coordonarea planificării economice naționale. Respectând directivele Moscovei în procesul de socializare, a impulsionat dezvoltarea industriei românești. În 1952, după ce și-a consolidat puterea eliminând rivalii din partid asociați cu politicile și liderii sovietici, Gheorghiu-Dej a devenit prim-ministru. Treptat, a promovat politici economice și externe care au pus accent pe interesele naționale ale României, în detrimentul celor impuse de internaționalismul socialist. Deși a renunțat la funcția de prim-ministru în 1955, a preluat poziția echivalentă de președinte al Consiliului de Stat în 1961.

Păstrând o linie tot mai independentă față de Moscova, Gheorghiu-Dej a ignorat presiunile celorlalte state din blocul sovietic, care doreau ca România să rămână predominant agricolă, și a implementat un program ambițios de industrializare. În anii ’60, a subliniat independența României față de influența sovietică prin stabilirea de relații diplomatice cu state necomuniste și prin deschiderea către Republica Populară Chineză. Această schimbare în politica externă a fost însoțită de o relaxare a represiunii interne, dar nu și de o democratizare reală a vieții politice.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Gheorghe-Gheorghiu-Dej